„E o propunere cu care noi nu suntem de acord. Obiectivul nostru fundamental este acela de a respecta dreptul la educaţie al copiilor şi acela de a proteja sănătatea copiilor şi a cadrelor didactice în cadrul şcolii, în cadrul procesului educaţional.
Cea mai sigură măsură de împiedicare a răspândirii virusului este portul măştii, alături de celelalte măsuri pe care le-am instituit, dezinfecţia, păstrarea atât cât e posibil a distanţei fizice, igiena personală care să fie asigurată pentru copii”, a transmis Ludovic Orban.
O astfel de propunere nu are niciun fundament
Premierul a fost prezent la o conferinţă de presă la Iaşi. De asemenea, Ludovic Orban a subliniat că o astfel de propunere nu are niciun fundament.
„Am văzut, copiii sunt ascultători, copiii respectă această regulă la şcoală şi nu văd de ce trebuie să existe unii care să instige la nerespectarea acestei reguli. O să îşi asume ei răspunderea pentru îmbolnăvirea copiilor, pentru faptul că odată îmbolnăviţi copiii pot să ducă boala acasă? Îşi asumă ei răspunderea pentru un asemenea risc major? În ceea ce ne priveşte pe noi, nu putem fi de acord cu o astfel de propunere”, a conchis Ludovic Orban.
Un nou avertisment pentru părinți
Raed Arafat lansează o nouă avertizare. Conform celor spuse de către șeful DSU, acest lucru poate pune copiii în pericol dacă părinții și bunicii nu respectă regulile de protecție.
„Este un aspect clar. La poarta școlii, trebuie respectate regulile care se respectă și în școală. În școală, copilul este supus unor reguli clare. Copiii respectă regulile în cea mai mare parte. La poarta școlii, trebuie și părinții, și bunicii să păstreze aceeași regulă, altfel și pentru copil e greu să explici de ce la școală respectă și când iese nu mai respectă, pentru că cel care vine să îl ia nu respectă. Trebuie regulile să fie regulă generală. Să înțeleagă părinții că au de respectat reguli de distanțare, portul măștii și la poarta școlii”, a transmis Raed Arafat.
Conform celor spuse de către Raed Arafat, acest lucru îi derutează pe copiii deoarece „copilul pune întrebări când vede diferența și va întreba de ce trebuie să respect în școală și afară nu.”
„Îl derutează pe copil acest lucru. Copilul pune întrebări când vede diferența și va întreba de ce trebuie să respect în școală și afară nu. Și acasă nu e regula, nici la vecini. Copilul vede aceste lucruri și începe să pună întrebări.
Trebuie să respecte regulile și la poarta școlii, și copilul, și adultul. E mai îngrijorător, fiind o zonă în care adulții transmit între ei. Orice modalitate prin care putem să reamintim, într-un mod frumos, că trebuie respectate regulile, trebuie să îl facem. Credem sau nu în măsurile luate, sunt reguli care trebuie să fie respectate”, a conchis șeful DSU.