Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a participat la o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor. Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul evenimentului, au avut loc discuţii privind identificarea de soluţii legislative pentru creşterea nivelului de creditare din economie şi facilitarea accesului companiilor şi persoanelor fizice la resurse financiar-bancare, pentru nevoile proprii de dezvoltare.
În același timp, potrivit sursei citate, reprezentanţii sistemului bancar din România au apreciat evoluţiile pozitive din economie şi măsurile de stimulare a creditării pentru companii, de tipul IMM Invest, care au ajutat firmele, în perioada dificilă de la începutul pandemiei, oferind acces rapid la finanţarea de care aveau nevoie pentru investiţii şi capitalul de lucru.
Ce s-a stabilit după discuțiile cu Ludovic Orban
Totodată, în cadrul discuţiilor, s-a stabilit organizarea de întâlniri periodice, pentru abordarea priorităţilor parlamentare şi a proiectelor de interes comun.
De menționat este faptul că, la întâlnirea cu Ludovic Orban a participat o delegaţie formată din reprezentanţi ai principalelor instituţii bancare din România, condusă de Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea