Preşedintele interimar al PSD a anunţat că partidul său încearcă să grăbească procedurile pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului PNL. Totodată, Marcel Cioalcu a mai subliniat încă odată faptul că executivul a gestionat dezastruos criza pandemiei de COVID 19, iar această situație nu mai poate continua.
Potrivit acestuia, au fost deja strânse peste 200 de semnături, iar în curând urmează negocieri și cu alți lideri politici. Ciolacu mai susține că deși a avu ”o reținere” înainte de a depuna această moțiune, Guvernul a generat un haos politic care trebuie încheiat.
„Am anuntat ca avem 202 semnaturi stranse de liderii de la Camera si Senat si urmeaza sa avem negocieri cu ceilalti lideri politici. Noi am avut o retinere sa nu depunem aceasta motiune, pentru a nu crea un haos mai mare, dar acest guvern e cel mai mare haos politic post-decembrist. Nu cred ca e nimeni inconstient sa pastreze acest guvern.
Eu respect constitutia. Prerogativa desemnarii unui alt premier este a presedintelui, daca motiunea trece. Dar eu cred ca vede si domnul preşedinte in ce situatie ne aflam, avem un milion de someri. As vrea sa vad si eu un exemplu din acest plan economic, nu doar vom face. Placa asta ni se pune de un an de zile si e absolut nimic”, a declarat Ciolacu, la România Tv.
Iohannis trebuie să își asume eșecul
Totodată, Ciolacu a lansat un atac extrem de dur la adresa șefului statului. Potrivit liderului interimar al PSD, Klaus Iohannis trebuie să ”își asume eșecul acestui guvern”.
”Trebuie sa fie carantinate si izolate judete intregi, pana sa ne trezim?
Nu e responsabilitatea parlamentului si opozitiei sa combata pandemia, el creaza cadrul legislativ.
Guvernul este cazul sa isi asume guvernarea, nu sa injure PSD. Si Iohannis trebuie sa-si asume esecul acestui guvern. Sa ne asezam la masa si sa gasim solutii. Noi nu avem niciun fel de informare din partea guvernului Orban, nici eu, nici domnul Cazanciuc. Primul ministru trebuie sa vina in parlament si sa spuna clar daca se fac alegeri, daca se deschid scoli si ce facem mai departe.
Ei se joaca total politic cu aceasta pandemie si am vazut ce se intampla, in primul rand pe litoral, unde nimeni nu respecta regulile, indreptatit pana la urma, pentru ca guvernul nu mai are nici un fel de credibilitate.
E momentul ca preşedintele Iohannis sa cheme liderii politici si sa ia masurile care se impun, daca vrem sa vorbim de o Românie normala”, a mai spus Ciolacu.