„Felicit parlamentarii care au decis să fie prezenți, deși nu fac parte din niciuna dintre formațiunile care au susținut Guvernul, parlamentarilor independenți, parlamentarilor PRO România. O mulțumire specială parlamentarilor minorităților naționale și tot ce am discutat rămâne respectat.
Acest guvern are un mandat limitat: durata maximă este de un an de zile și tot ce am inclus în programul de guvernare pleacă de la această constrângere.
La ora actuală, foarte multe instituții riscă să-și lase angajații fără salarii. E fundamentală adoptarea unei OUG de rectificare bugetară, care să permită plățile vitale în toate instituțiile.
Situația pregătirii pentru iarnă este dezastruoasă. Stăm extrem de prost cu stocurile energetice. România a rămas ultima țară care trebuie să nominalizeze comisarul european. Trebuie adoptată legea bugetului de stat pentru anul viitor.
O altă urgență care poate fi rezolvată de Parlament, dar un guvern legitim poate rezolva acest lucru: pensionarea anticipată a magistraților. Dacă nu se amână sau abrogă acest termen, justiția va fi blocată complet.
Doar un Guvern învestit de Parlament, doar un guvern legitim poate rezolva problema conducerii parchetelor. Toate parchetele sunt conduse de interimari și care în mod evident nu pot să aplice politica pe care o urmează în domeniul penal statul român.
O prioritate este adoptarea măsurilor pentru evitarea riscului de dezangajare a fondurilor europene. Riscăm să pierdem 600 de milioane de euro în acest an, iar anul viitor 3,2 miliarde de euro, mai ales din cauza că pe POIM nu s-a semnat aproape niciun contract din marile proiecte.
Trebuie să realizăm depesedizarea administrației.
Trebuie să ne asumăm să facem o justiție independentă în România, fără ingerința politicului și a altor instituții. Trebuie să ne asumăm ridicarea MCV.”, a declarat Ludovic Orban în discursul din Parlament de dinaintea votului pentru învestirea Guvernului.
Şedinţa Parlamentului în care este prevăzut votul de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Ludovic Orban a început, luni.
Şedinţa este condusă de vicepreşedintele Senatului, liberala Alina Gorghiu. Gorghiu a anunţat că la şedinţă şi-au înregistrat prezenţa la vot 235 de parlamentari din totalul de 465.
Parlamentarii PSD nu participă la şedinţă. De asemenea, nu sunt prezenţi o parte din parlamentarii Pro România.
Conform programului, premierul desemnat Ludovic Orban va prezenta programul de guvernare şi lista Guvernului. Vor avea loc dezbateri urmate de votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra Programului şi a întregii liste a Guvernului.
Marţi şi miercuri, miniştrii propuşi în Cabinetul Orban au fost audiaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului, 3 din cei 16 primind aviz negativ de la parlamentari. Premierul desemnat, Ludovic Orban, a spus că nu îi va retrage pe miniştrii propuşi care au primit aviz negativ, iar avizul comisiilor este consultativ.
Pentru ca Guvernul să fie învestit este nevoie de prezenţa a cel puţin 233 de parlamentari la şedinţă şi de întrunirea a minimum 233 de voturi favorabile.
Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile. În toate cazurile în care Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţe comune, adoptă legi, hotărâri sau moţiuni de cenzură, trebuie să fie prezenţi cel puţin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului, conform Constituţiei şi regulamentului şedinţelor comune ale Parlamentului.
Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se semnează de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului şi se înaintează de îndată preşedintelui României spre a proceda la numirea Guvernului. Prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa preşedintelui României, jurământul, iar Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului.