Lufthansa, cea mai mare companie aeriană europeană, va anula miercuri aproximativ 1.000 de zboruri, inclusiv 52 de zboruri pe distanţe lungi, după ce sindicatul german al piloţilor, Cockpit, a declanşat a 13-a grevă din ultimele 18 luni, transmit Xinhua şi Reuters.
Lufthansa va putea opera numai 500 dintre cele 1.520 de curse aeriene planificate miercuri, după ce greva începută marţi la zborurile pe distanţe lungi a fost extinsă şi la cele pe distanţe scurte şi medii, fiind afectaţi aproximativ 140.000 de pasageri.
Compania a dat asigurări că toate cursele aeriene ale subsidiarelor sale – Germanwings, Swiss, Austrian Airlines şi Brussels Airlines – vor opera normal miercuri.
Marţi, operatorul aerian a anulat 84 din cele 170 de zboruri pe distanţe lungi din cauza acţiunii de protest provocate de disputele privind salariile, beneficiile şi reducerile de costuri,
Grevele repetate au costat Lufthansa peste 300 milioane de euro (335,5 milioane de dolari).
'Nu putem exclude noi greve săptămâna aceasta. De asemenea, sunt posibile noi acţiuni de protest în următoarele săptămâni', a avertizat, marţi, purtătorul de cuvânt al sindicatului Markus Wahl.
Conducerea Lufthansa vrea să micşoreze costurile, transferând lunar un avion Germanwings către o nouă divizie low-cost numită Eurowings, cu sediul în Austria, unde nu se aplică legislaţia muncii din Germania.
Cockpit se opune intenţiei conducerii Lufthansa de a elimina sistemul de pensionare anticipată, care le permite piloţilor să iasă la pensie la 55 de ani. Astfel, piloţii de la Lufthansa vor să menţină posibilitatea de a se pensiona anticipat la 55 de ani, cu 60% din salariu, înainte de a ajunge la vârsta oficială de pensionare de 65 de ani. Sindicatul a fost de acord cu majorarea vârstei medii de pensionare a piloţilor la 60 de ani.
Lufthansa se confruntă cu dificultăţi, în urma concurenţei venite de la companiile low-cost, precum easyJet şi Ryanair, şi a companiei Etihad, din orientul Mijlociu, care a preluat o participaţie în grupul german Air Berlin.