Compania aeriană Lufthansa intenționează să lanseze, în această vară, un nou proiect. Compania speră să obțină un miliard de euro.
Lufthansa pregătește un nou program. Lansarea este preconizată pentru vara acestui an
Lufthansa intenţionează să lanseze în vară un program de vânzare de active, sperând să obţină un miliard de euro în urma îndepărtării subsidiarei Airplus, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Ca şi rivalele sale, operatorul aerian german trebuie să facă faţă crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), care a dus la restricţii de călătorie pe plan global.
În iunie, acţionarii Lufthansa au votat în favoarea unui plan de salvare în valoare de nouă miliarde de euro convenit cu Guvernul german. Planul, care prevede că Executivul de la Berlin va dobândi o participaţie de 20% la Lufthansa, a fost aprobat prin votul deţinătorilor a peste 98% dintre acţiunile companiei aeriene. De asemenea, Lufthansa va renunţa la 20% dintre poziţiile de conducere (aproximativ 200 de persoane) şi la 1.000 de angajaţi din sectorul administrativ.
Conform surselor, Lufthansa lucrează cu Goldman Sachs la planul de vânzare al Airplus, afacerea care gestionează cheltuielile de călătorie.
Reprezentanţii Lufthansa şi ai Goldman Sachs nu au dorit să comenteze informaţia.
Compania aeriană va evalua opțiunile strategice pentru Airplus
Directorul financiar Remco Steenbergen anunţa săptămâna trecută că Lufthansa va evalua opţiunile strategice pentru Airplus şi afacerea internaţională a LSG, după ce va evalua aceste afaceri.
De asemenea, Lufthansa ia în considerare o listare sau o vânzare a unei participaţii în divizia de mentenanţă – Lufthansa Technik – a declarat Steenbergen.
Anul trecut, operatorul aerian german a înregistrat pierderi record de 6,7 miliarde de euro.
Grupul Lufthansa include şi companiile Swiss International Air Lines, Brussels Airlines, Austrian Airlines, Eurowings şi Lufthansa Cargo.
Sursă foto: Dreamstime