„Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 134 din data de 23.09.2022, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 54/104/2020 şi rejudecând: Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 30 de ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi şi pedepsele accesorii aplicate inculpatului Dincă Gheorghe în pedepsele componente pe care le repune în individualitate.
În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. condamnă inculpatul Dincă Gheorghe la pedeapsa de 30 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat”, este decizia Curţii de Apel Craiova.
Familiile Luizei și Alexandrei cred că cele două fete sunt încă în viață
Chiar dacă procesul din Caracal s-a încheiat, familiile celor două fete cred că cele două fete ar putea fi încă în viață. Monica Melencu, mama Luizei Melencu, susține că totul este o diversiune, iar atât fiica sa, cât și Alexandra Măceșanu trăiesc și sunt traficate.
“A fost o diversiune. Își merită pedeapsa, dar ce s-a întâmplat cu fetele? Ambele sunt în viață și sunt traficate. El (n.r. Gheorghe Dincă), în doi, trei ani, poate fi liber. Are peste 60 de ani, face o treime din pedeapsă, bună purtare, e deja de patru ani acolo, iar în doi, trei ani e liber. Noi, familiile suntem libere, dar nu și sufletește. A durat procesul patru ani, dar cu fetele ce s-a întâmplat? Când vom afla adevărul? Adevărul este ținut ascuns. Murim și nu vom afla adevărul”, a declarat aceasta pentru cancan.ro.
Și familia Alexandrei Măceșanu crede că cele două fete sunt încă în viață.
„Sub nicio formă nu s-a demonstrat, mai ales din expertiza ştiinţifică, că toate materialele folosite de Dincă în acel butoi putea conduce la o temperatură de 800 de grade sau 1.500 de grade, în vederea arderii unui cadavru. Mai mult decât atât, nu s-au comunicat şi nu s-a precizat care e vechimea oaselor găsite în incinta acelui butoi şi nu ştim exact ce provenienţă au acestea”, a spus anul trecut avocatul familiei Măceșanu.
Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare cu executare
Gheorghe Dincă, cunoscut și sub porecla de ”Monstrul din Caracal”, a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare pentru uciderea Luizei Melencu și Alexandrei Măceșanu.
Acesta și-a recunoscut faptele, după care a încercat să-și schimbe declarația. Mai exact, a vrut să adauge că una dintre fete, și anume Luiza, a fost răpită chiar din incinta casei de către mai multe persoane necunoscute. Declarația sa nu a schimbat însă părerea judecătorilor.