Pe 26 ianuarie, în Belarus se vor organiza alegeri prezidențiale. Un eveniment care ridică multe semne de întrebare și generează temeri în contextul unei situații politice extrem de tensionate. Aleksandr Lukașenko, președintele care conduce țara din 1994, candidează pentru cel de-al șaptelea mandat consecutiv, într-un proces electoral marcat de controverse, lipsa transparenței și represiuni intense.

Evenimentele care preced aceste alegeri sunt, într-un sens, o continuare a crizei politice declanșate în 2020, când rezultatele alegerilor au fost contestate pe scară largă, iar Belarusul a fost zguduit de cele mai mari proteste din istoria sa recentă.

Lecțiile din 2020: represiune în loc de reconciliere

Alegerile prezidențiale din august 2020 au reprezentat un punct de cotitură pentru Belarus. Protestele masive care au urmat anunțării rezultatelor oficiale, care l-au creditat pe Lukașenko cu o victorie covârșitoare, au fost reprimate brutal. Forțele de securitate au intervenit cu violență, arestând zeci de mii de persoane, inclusiv activiști, jurnaliști și simpli cetățeni care și-au exprimat nemulțumirea față de regim.

În contextul acestor evenimente, sute de mii de belaruși au ales să părăsească țara, în timp ce cei rămași s-au confruntat cu o atmosferă de teroare. Lukașenko, care pare incapabil să accepte schimbarea, și-a intensificat controlul asupra societății, lansând o campanie de epurare și intimidare, menite să prevină orice formă de opoziție.

UE a impus sancțiuni împotriva Belarusului ca răspuns la alegerile frauduloase din 2020, la represiune, la încălcările drepturilor omului și la complicitatea țării la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei.

Un proces electoral fără mize reale

Alegerile din 2025 sunt percepute de mulți ca fiind o simplă formalitate. Potrivit unor rapoarte independente, 97% dintre membrii comisiilor electorale sunt persoane care au participat în trecut la falsificarea rezultatelor. Observatorii internaționali și independenți sunt complet absenți, iar cetățenii din diaspora nu au posibilitatea de a vota în străinătate, fiind invitați să se întoarcă în Belarus pentru a-și exercita dreptul la vot.

Mai mult, autoritățile au impus noi restricții care limitează transparența procesului electoral. Fotografierea sau filmarea buletinelor de vot este interzisă, o măsură ce vizează eliminarea dovezilor de fraudă care au circulat pe scară largă în 2020.

Cine sunt candidații?

Lukașenko se prezintă din nou în calitate de candidat principal, susținând că decizia de a candida este determinată de dorința susținătorilor săi. Campania sa electorală a fost marcată de un flash mob intitulat „Trebuie”, care, deși prezentat drept spontan, pare să fi fost organizat pentru a crea iluzia unui sprijin popular masiv.

Alături de Lukașenko, și-au anunțat participarea patru alți candidați, numiți ironic „dansatori de rezervă” de către presa independentă. Această etichetă sugerează că participarea lor întârește mai degrabă legitimitatea regimului decât să ofere o alternativă reală. Printre aceștia se numără:

  • Anna Kanopatskaia: O fostă deputată care promite să elibereze prizonierii politici, dar evită să critice regimul lui Lukașenko.
  • Serghei Sirankov: Prim-secretar al Partidului Comunist, susținător al restaurării monumentelor lui Stalin și al deschiderii de dosare penale împotriva comunității LGBTQ+.
  • Oleg Gaidukevici: Liderul Partidului Liberal Democrat, cunoscut pentru poziția sa pro-regim.
  • Alexander Kijniak: Liderul Partidului Republican al Muncii și Justiției, o figură practic invizibilă pe scena politică.

Reacția opoziției

Svetlana Tihanovskaia, lidera forțelor democratice în exil, a calificat scrutinul drept „alegeri fără alegeri” și a îndemnat cetățenii să voteze „împotriva tuturor”. De asemenea, opoziția promovează proiectul „Pașaportul Noua Belarus”, un document simbolic destinat celor care trăiesc în exil sau au pașapoarte expirate. Cu toate acestea, pașaportul nu are un statut oficial și este mai degrabă o declarație de identitate națională.

Tihanovskaia a reiterat că mandatul ei simbolic, acordat de popor în 2020, rămâne valabil până când vor putea fi organizate alegeri libere și corecte.

Prizonierii politici și continuarea represiunii

Unul dintre cele mai controversate aspecte ale regimului Lukașenko este tratamentul aplicat prizonierilor politici. Din 2020 până în prezent, peste 1.200 de persoane continuă să fie deținute, iar represiunile au atins noi culmi. Lukașenko a grațiat aproximativ 250 de persoane în 2024, dar aceste gesturi par să fie mai degrabă o strategie de relații publice, deoarece dețințuții eliberați erau, în multe cazuri, aproape de finalul pedepselor lor.

Figuri importante ale opoziției, precum Maria Kolesnikova și Viktor Babariko, rămân încarcerate în condiții severe. Imaginile recente cu aceștia, publicate de un fost opozant care a cooperat cu regimul, sugerează că sunt în viață, dar nu există informații clare despre starea lor de sănătate.

De asemenea, Lukașenko a înăsprit legislația împotriva opoziției politice, declarând organizațiile de drepturile omului drept „extremiste”. Activiștii rămași în libertate sunt forțați să opereze clandestin, iar accesul la resurse internaționale este aproape imposibil din cauza blocării comunicațiilor și monitorizării stricte a tranzacțiilor financiare.

Represiuni extinse înaintea alegerilor

Anul 2024 a fost marcat de o escaladare a represiunilor. Potrivit organizației Viasna, 1.721 de persoane au fost condamnate în dosare politice, iar 5.800 au primit sancțiuni administrative.

Atmosfera de teroare este întărită prin percheziții, detenții și intimidări. Cazul Svetlanei Krutikova, o femeie de 60 de ani care s-a sinucis din cauza presiunilor poliției, evidențiază impactul devastator al acestor politici asupra societății civile.

Previziuni și scenarii posibile

Rezultatul alegerilor din 26 ianuarie nu lasă loc de surprize. Lukașenko va revendica o „victorie” cu un procentaj ridicat, probabil peste 90%, într-un efort de a demonstra că deține controlul absolut asupra țării.

Viitorul apropiat al Belarusului pare să fie definit de o continuare a represiunilor și de o dependență tot mai mare de Rusia. Deși Lukașenko ar putea încerca să obțină o formă de recunoaștere internațională sau să restabilească relațiile cu Occidentul, climatul de frică și control total pe care l-a impus face acest scenariu puțin probabil. Lukașenko nu a făcut nicio concesie semnificativă din 2020, ceea ce înseamnă că antagonismul dintre regim și societate rămâne profund.

Belarusul, sub conducerea lui Lukașenko, pare să fie prins între trecut și prezent, fără perspective clare pentru o schimbare democratică în viitorul apropiat. Reprimarea opoziției, controlul autoritar și dependența de Kremlin conturează o imagine sumbră a unui stat captiv între ambițiile unui lider și aspirațiile unui popor pentru libertate.