Președintele Belarusului încredințează controlul în zonele de frontieră cu Polonia și Lituania unor oficiali implicați în represiunea protestelor.

Un nou ministru de Interne implicat în represiunea protestelor după alegerile prezidențiale din august și alţi trei ofițeri superiori de poliție în fruntea securităţii în Capitală și în regiunile de frontieră cu Polonia și Lituania, țări percepute ca dușmani de către regimul din Belarus.

După douăsprezece săptămâni de demonstrații și greve, președintele Aleksandr Lukaşenko a numit în posturi-chei din organigrama statului nişte persoane cu fidelitate garantată, toate afectate de sancțiunile decretate de Uniunea Europeană.

Ivan Kubrakov, șeful poliției din Minsk, capitala ţării, în timpul săptămânilor tensionate din vară care au urmat alegerilor disputate, a fost pus la conducerea Ministerului de Interne. Titularul ieșit, Iuri Karaiev, este unul dintre cei trei „inspectori” care vor conduce securitatea în localităţi cheie, în cazul său în Grodno, aproape de demarcația lituaniană și poloneză.

Valeri Vakulşik, care se ocupa de KGB – serviciile de securitate, care în Belarus au păstrat numele moștenit din epoca sovietică – va fi „viceregele” securităţii la Brest, în apropiere de Polonia, în timp ce Aleksandr Barsukov, se va confrunta cu sarcini similare la Minsk, principalul oraș al țării, scriu jurnaliştii spanioli de la El Periodico.

„De munca voastră eficientă depind securitatea și bunăstarea țării depind”, le-a spus acestora, vineri, șeful statului bielorus. Ca primă măsură, autoritățile au închis frontierele țării, cu excepția celei care o separă de Rusia, făcând aluzie la argumentele sanitare legate de Covid-19.

Toate acestea se întâmplă în timp ce în țară are loc o grevă generală convocată de liderul opoziției Svetlana Tihanovskaia, refugiată în străinătate. Deși greva nu a fost susținută masiv de companiile publice ale țării, ea s-a răspândit la universitățile țării, atrăgând furia lui Lukașenko.

Ca măsură de represalii împotriva tinerilor, președintele a ordonat guvernului să împiedice recunoașterea diplomelor studiilor efectuate în străinătate. „Unii vor să studieze în străinătate; polonezii, lituanienii și alții îi invită; nicio problemă, mâine le vom da bilet, să plece”, i-a invitat el.