Lukoil a descoperit rezerve de 32 de miliarde de metri cubi de gaze în sectorul românesc al Mării Negre
Grupul petrolier rusesc Lukoil a anunţat că zăcământul de gaze Lira din perimetrul Trident din Marea Neagră, pe care l-a concesionat de la autorităţile române într-un consorţiu alături de firma americană PanAtlantic şi de Romgaz, are în jur de 32 miliarde metri cubi de gaze, potrivit unui comunicat publicat joi de Ministerul Energiei, descoperirea fiind a doua ca mărime în zona economică a României la Marea Neagră, după zăcământul descoperit de consorţiul Exxon-Petrom.
Anuţul a fost făcut de vicepreşedintele Lukoil, Vladimir Nekrasov, în cursul unie întâlniri cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu. Datele au fost obţinute în urma unei evaluări preliminare, care arată că rezervele de gaze evidenţiate până în prezent depăşesc 32 miliarde de metri cubi, conform news.ro.
Dacă rezervele sunt confirmate, acestea ar acoperi integral consumul actual al României timp de trei ani. În plus, zăcământul descoperit de consorţiul condus de Lukoil ar fi al doilea ca mărime din sectorul românesc al Maării Negre.
Cercetările din zona Trident vor continua atât prin lucrări de explorare seismică, în baza contractului de concesiune existent, cât şi prin noi forări cu sonda de prospecţiuni, a susţinut Nekrasov.
Consorţiul format din grupul american Exxon şi compania OMV Petrom a anunţat în 2012 descoperirea unui zăcământ evaluat între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaz în blocul Netun, tot în zona economică a României. Însă unii experţi în energie au afirmat că zăcământul Exxon ar putea depăşi 100 de miliarde de metri cubi.
În cursul discuţiilor dintre reprezentantul grupului rusesc şi ministrul Energiei au mai fost abordate teme legate de producţia şi activitatea curentă a companiei Lukoil, invesţiile necesare pentru eficienţa energetică şi de mediu, precum şi perspectivele de dezvoltare viitoare ale rafinăriei Lukoil din Ploieşti.
Rafinăria deţinută de ruşi la Ploieşti şi conducerea sa au făcut obiectul unei anchete a procurorilor Parchetului Curţii de Apel Ploieşti. Aceştia l-au trimis în judecată, în august 2015, pe directorul general al Petrotel Lukoil, Andrei Iurevici Bogdanov, şi alte cinci persoane pentru folosire cu rea-credinţă a capitalului societăţii şi spălare de bani.
Alături de cei şase au fost trimise în judecată şi două societăţi comerciale din grupul Lukoil, respectiv SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti şi Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, pentru spălare de bani, respectiv complicitate la folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani.
Prejudiciul cauzat în acest dosar a fost calculat de procurori la 7,6 miliarde lei, echivalent cu 1,8 miliarde euro.
sursa: news.ro