"Acestea nu sunt active strategice pentru noi. În ultimii ani ne-am concentrat în principal pe explorarea şi dezvoltarea de zăcăminte de petrol şi gaze…Acest lucru ne-ar putea determina să luăm decizii cruciale cu privire la viitorul activelor din sectorul downstream amplasate în Europa. Am putea să le punem într-o singură companie europeană care să fie cotată la bursă sau chiar, pe termen mediu, vânzarea unei părţi sau în întregime", a declarat Vagit Alekperov pentru RBC.ru.
În România, în urmă cu un an, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au extins cercetările faţă de SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti şi directorul acesteia, Bogdanov Andrey Iurevici, şi sub aspectul infracţiunii de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi o nouă faptă de spălare de bani care ar fi dus la decapitalizarea societăţii, prejudiciul estimat fiind de aproape 1,2 miliarde euro şi peste 1,5 miliarde dolari.
Luna trecută însă, Curtea de Apel Ploieşti a decis că inculpaţii din dosarul de spălare de bani în care a fost trimisă în judecată compania Petrotel Lukoil Ploieşti scapă definitiv de măsura preventivă a controlului judiciar.
"Sperăm că curtea va fi obiectivă şi va lua în considerare toate faptele. Însă cel mai important lucru este că toate restricţiile cu privire la libertatea de mişcare atât pe teritoriul României cât şi peste hotare au fost ridicate", a spus Vagit Alekperov.
Lukoil este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.
AGERPRES