Grupul rus Lukoil, unul dintre jucătorii cei mai importanţi prezenţi pe piaţa petrolieră din România, anunţă investiţii uriaşe la nivel global pentru următorii ani. Directorul general al grupului l-a informat personal pe Vladimir Putin despre planurile companiei.
Lukoil se aşteaptă ca investiţiile sale totale să depăşească 100 de miliarde de dolari în următorii zece ani, ca parte a noii strategii, i-a spus directorul general Vagit Alekperov preşedintelui rus Vladimir Putin, au anunţat marţi oficialii de la Kremlin, transmite Reuters.
Lukoil, al doilea producător rus de ţiţei, îşi sporeşte în mod activ expunerea la Africa, a adăugat Alekperov.
Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie, scrie Agerpres.
Contract uriaş semnat anul trecut între Lukoil şi MOL
La finalul lunii octombrie a anului trecut, Lukoil şi grupul ungar MOL au anunţat încheierea unui contract în valoare de 10 miliarde de dolari. Lukoil va furniza în următorii cinci ani aproape 4 milioane de tone de petrol pe an.
Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în nouă ţări, din care 218 în România.