Vicepreşedintele Lukoil, Leonid Fedun, a declarat că grupul este în faza finală a negocierilor pentru a angaja firmele China International Capital Corp (CICC) şi Renaissance Capital să se ocupe de listare, fără a oferi un interval de timp concret. Fedun a adăugat că Lukoil ar putea lua în considerare şi o listare la bursa de la Shanghai atunci când condiţiile vor fi potrivite.
În prezent acţiunile Lukoil se tranzacţionează în principal la bursa de la Moscova, dar şi la bursele de la Londra şi New York, capitalizarea de piaţă combinată a grupului ridicându-se la aproximativ 44 miliarde de dolari.
‘Vrem să avem acces la o nouă clasă de investitori. Lumea se schimbă. Asia joacă un rol important în politică şi economie’, a declarat Leonid Fedun într-un interviu acordat Financial Times. Fedun, care deţine aproximativ 10% din acţiunile Lukoil, susţine că reacţia iniţială a bancherilor şi potenţialilor investitori din Hong Kong faţă de o posibilă listare secundară în valoare de 1-2 miliarde de dolari în 2013 este una pozitivă. Leonid Fedun a adăugat că fondul suveran de investiţii din Singapore, Investment Corporation, şi fondul suveran de investiţii din Singapore, Temasek, se numără printre actualii investitori asiatici de la Lukoil, dar a refuzat să dezvăluie pachetele de acţiuni pe care le deţin.
Profitul Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, a crescut în primul trimestru cu 7,7% până la 3,79 miliarde de dolari, în timp ce vânzările companiei au urcat cu 19%, la 35,26 miliarde de dolari.
Lukoil deţine patru rafinării mari pe teritoriul Rusiei şi trei în exterior, respectiv în Ucraina, Bulgaria şi România – rafinăria Petrotel. De asemenea, Lukoil deţine acţiuni la o rafinărie din Olanda.
Înfiinţată în anul 1998, compania Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie şi nouă depozite de produse petroliere.