'Toţi angajaţii rafinăriei Petrotel şi ai lanţului de benzinării şi-au primit salariile la termen, respectiv vineri, 10 octombrie', au declarat sursele citate.

În cadrul operaţiunilor din România ale Lukoil lucrează circa 3.500 de angajaţi, din care 2.500 pe platforma de la Petrotel. 

Lukoil România se află pe locul al treilea pe piaţa distribuţiei de carburanţi, cu un lanţ de 301 de benzinării. De asemenea, compania gestionează nouă depozite de carburanţi. 

Rafinăria Lukoil Ploieşti, care a fost oprită în urmă cu o săptămână în urma unei anchete a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a notificat, vineri, Garda de Mediu Prahova asupra începerii procedurii de pornire a instalaţiilor tehnologice. 

'Începând de azi vor intra în procedură de repornire a instalaţiilor. Au trimis notificarea în această dimineaţă', a declarat comisarul şef al Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache. Aceasta a adăugat că, pe perioada regimului tranzitoriu de pornire, rafinăria va monitoriza prin laboratorul său emisiile la limita amplasamentului. 

Dosar cu prejudiciu de 230 milioane de euro

Potrivit unui comunicat emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, în dosarul penal nr. 254/P/2014 se efectuează cercetări faţă de SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de spălare de bani cu un prejudiciu estimat de 230 milioane euro. 

Miercuri, Vladimir Nekrasov, prim-vicepreşedintele grupului Lukoil, a declarat, la Ploieşti, că grupul Lukoil va lua decizia de a închide definitiv rafinăria Petrotel Ploieşti dacă până vineri procurorii nu vor accepta ridicarea sechestrului instituit pe stocurile şi pe patrimoniul companiei. 

El a venit special miercuri în România de la Moscova pentru a discuta pe această temă cu vicepremierul Liviu Dragnea, cu ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, şi cu procurorul care instrumentează acest caz. 

"În acest moment ne sunt blocate stocurile strategice de ţiţei şi produse petroliere şi avem sechestru asigurător pe tot patrimoniu rafinăriei şi pe debitele Lukoil România faţă de Petrotel. Am propus o înţelegere pentru revizuirea acestor măsuri asiguratorii. Dacă vom ajunge la un acord vom reporni rafinăria, dacă nu, nu. Vom închide definitiv rafinăria", a spus Nekrasov. 

Băsescu: Guvernul ar putea prelua rafinăria

O zi mai târziu, preşedintele Traian Băsescu a susţinut că Guvernul trebuie să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploieşti în cazul în care vineri Lukoil nu reia producţia. 

"Nu discut abordări dâmboviţene, ci doar ameninţarea, presiunea făcută de un lider al companiei Lukoil împotriva procurorilor şi a Guvernului României. Consider că o astfel de abordare este inadmisibilă, iar dacă mâine Lukoil va stabili să nu reia producţia, cer Guvernului României să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploieşti, pentru că asta depăşeşte limitele unei companii care vrea sau nu vrea", a spus şeful statului la Palatul Cotroceni. 

El a subliniat că Guvernul trebuie să intervină în acest caz, arătând că Lukoil merge în pierdere de cinci ani. Şeful statului a punctat că în acest caz justiţia este în faţa unui şantaj. 

Premierul Victor Ponta a declarat joi că, potrivit datelor oferite de ANAF, fiecare rafinărie din România a contribuit la bugetul de stat consolidat pe primele trei trimestre cu 2,7 miliarde lei. 

AGERPRES