Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, şi New Age (African Global Energy) au acceptat să cheltuiască 250 milioane de dolari pentru a achiziţiona o participaţie de 50% în zăcământul Etinde, din largul coastei Camerunului, de la compania britanică BowLeven Plc, potrivit Bloomberg.
Lukoil va achiziţiona 37,5%, în timp ce New Age îşi va majora participaţia existentă la 37,5%, iar BowLeven va rămâne cu 25%. Lukoil se concentrează pe explorarea zăcămintelor din linia de coastă a Africii, în condiţiile în care Rusia limitează explorările offshore. Lukoil face, de asemenea, explorări în Sierra Leone, Ghana şi Coasta de Fildeş.
Lukoil şi New Age vor plăti BowLeven 250 milioane de dolari pentru a finaliza tranzacţia. Profitul Lukoil a scăzut în primul trimestru din 2014 cu 33%, din cauza deprecierii valorii proiectelor din Africa şi a deprecierii rublei, potrivit aceleiași sutse, citată de Agerpres. În perioada ianuarie-martie 2014, profitul net a scăzut la 1,73 miliarde de dolari, de la 2,58 miliarde de dolari în primul trimestru din 2013. Vânzările companiei au urcat în primele trei luni cu 5,7%, la 35,7 miliarde de dolari, de la 33,77 miliarde de dolari în perioada ianuarie-martie 2013.
Analiştii se aşteptau ca producătorul rus de petrol să raporteze un profit de 2,15 miliarde de dolari. În timp ce Lukoil se concentrează pe majorarea producţiei, a acceptat în aprilie să-şi vândă participaţia deţinută la Caspian Investment Resources Ltd, care operează în Kazahstan, companiei China Petroleum & Chemical Corp, pentru 1,2 miliarde de dolari. În urma tranzacţiei, Lukoil a înregistrat pierderi de 358 milioane de dolari. De asemenea, compania a raportat costuri de 162 milioane de dolari legate de deprecierea valorii proiectelor de explorare din Africa, conform aceleiași surse.
Producţia de ţiţei s-a majorat cu 1,8%, la 1,885 milioane de barili pe zi în primul trimestru din 2014, de la 1,85 milioane de barili pe zi în perioada similară din 2013. Producţia de gaze naturale pentru vânzare a scăzut cu 4,4%, la 5,03 miliarde metri cubi.