Lukoil, cel mai mare grup petrolier independent din Rusia, intenţionează să investească 25 miliarde de dolari în rafinarea ţiţeiului şi petrochimie, în următorii zece ani, transmite RIA Novosti.
‘Dezvoltăm capacităţile de rafinare în Rusia şi peste hotare. În următorii zece ani vom investi aproximativ 25 miliarde de dolari în rafinarea ţiţeiului şi petrochimie’, a declarat şeful Lukoil, Vagit Alekperov. Acesta a adăugat: ‘De asemenea, va fi semnat la sfârşitul lunii septembrie un contract pentru construirea celei mai mari instalaţii de cracare din Europa de Est, la LUKoil Neftekhim Plant în Burgas’.
Producţia Lukoil a scăzut cu 1,7% în 2010, la 95,99 milioane tone de ţiţei, iar compania vrea să-şi majoreze producţia de hidrocarburi cu 30-40% în următorii zece ani, a explicat şeful companiei ruse.
Lukoil se bazează pe zăcământul din regiunea Timano Pechora, din nordul Rusiei. ‘Timano-Pechora este una din cele mai promiţătoare provincii pentru compania noastră până în prezent. Avem 11 depozite acolo, care urmează să fie exploatate … În următorii zece ani intenţionăm să ne majorăm producţia de ţiţei şi gaze naturale’, a concluzionat Vagit Alekperov.
Lukoil a cumpărat rafinăria Petrotel Teleajăn în 1998, iar în urma unei modernizări majore s-a stabilit capacitatea de prelucrare la 2,4 milioane tone de ţiţei pe an. În România, Lukoil deţine o rafinărie, 300 de benzinării şi opt depozite de carburanţi, cota sa fiind de 25 la sută din piaţa locală.
SURSA: Agerpres