Lukoil vrea să achiziţioneze petrol din Iran

Lukoil negociază cu Iranul livrarea de produse petroliere, a anunţat marţi vicepreşedintele companiei energetice ruse, Vladimir Nekrasov, transmit Reuters şi site-ul iran-daily.com.

În vara anului trecut, Lukoil şi autorităţile de la Teheran au discutat reluarea cooperării în domeniul energetic, anticipând ridicarea sancţiunilor impuse Iranului. 

"Intenţionăm să importăm în primul rând produse petroliere din Iran. Cât de mult putem. Avem un terminal la Astrakhan (Marea Caspică) cu o capacitate de două milioane de tone", le-a declarat jurnaliştilor Nekrasov. Acesta a adăugat: "În prezent negociem în legătură cu livrarea de produse petroliere şi, imediat ce vor fi contractate, vor fi livrate". 

Marţi, Guvernele din Arabia Saudită, Rusia, Venezuela şi Qatar au ajuns la un acord privind "îngheţarea" producţiei de petrol la nivelurile din ianuarie, a anunţat ministrul Energiei şi Industriei din Qatar, Mohamed Saleh al Sada, preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC). 

Lukoil, al doilea producător de ţiţei din Rusia, a reacţionat "calm" la acest acord deoarece compania oricum intenţiona anul acesta să-şi stabilizeze producţia, a afirmat marţi directorul general Vagit Alekperov. 

Iranul este în grafic pentru majorarea producţiei de ţiţei cu 500.000 de barili pe zi, după ridicarea sancţiunilor în această lună, iar un milion de barili vor ajunge la rafinăria Petrotel din România, deţinută de Lukoil, au declarat recent pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. 

Şase petroliere iraniene vor livra ţiţei cumpărătorilor din Europa şi Asia în februarie, susţine o sursă din Iran. 

Alte surse au anunţat că Litasco, divizia comercială a grupului rus Lukoil, ar putea deveni primul cumpărător din Europa al ţiţeiului iranian, după ridicarea sancţiunilor. Litasco va livra rafinăriei Petrotel din România un milion de barili de ţiţei, care va fi încărcat în terminalul iranian Kharg Island.

Înainte de aplicarea sancţiunilor, rafinăriile europene cumpărau din Iran 800.000 de barili pe zi, iar în ultimii ani aceste volume au fost înlocuite cu petrol din Irak, Arabia Saudită şi Rusia. 

Iranul a declarat că vrea să-şi recâştige clienţii rapid şi a încheiat deja acorduri cu Greek Hellenic Petroleum şi grupul francez Total pentru vânzarea de ţiţei. 

Ţinând cont de condiţiile de pe pieţe şi de excedentul existent, Iranul este pregătit să-şi majoreze exporturile de ţiţei cu 500.000 de barili pe zi, a afirmat în 17 ianuarie adjunctul ministrului petrolului, Amir Hossein Zamaninia. Acesta a adăugat că în următoarele luni Teheranul intenţionează să extindă cu încă 500.000 de barili pe zi cantitatea exportată. 

Posibilitatea revenirii Iranului pe piaţa ţiţeiului şi îngrijorarea provocată de turbulenţele financiare din China, al doilea mare consumator mondial de petrol, au contribuit la declinul preţului ţiţeiului. Recent, preţul barilului de petrol Brent a scăzut sub pragul de 30 de dolari, pentru prima dată începând din martie 2004. 

În 25 ianuarie, grupul rus Lukoil a semnat un acord cu autorităţile de la Teheran pentru două proiecte de explorare în sud-vestul Iranului. 

Hormoz Qalavand, director al diviziei de explorare la National Iranian Oil Company, a afirmat că valoarea contractului se ridică la aproximativ şase milioane de dolari, iar Lukoil a început deja să lucreze la cele două proiecte. 

În 17 ianuarie, comunitatea internaţională a ridicat toate sancţiunile legate de programul nuclear al Teheranului, în conformitate cu acordul nuclear încheiat pe 14 iulie 2015. 

Iranul are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume şi este pe locul patru în privinţa rezervelor de ţiţei.

AGERPRES