Întrebată ce părere are despre informaţia publicată în Planul de Administrare al Nuclearelectrica, potrivit căreia proiectul reactoarelor 3 şi 4 ar putea să nu fie bancabil, Lulache a răspuns: "Acesta este un diagnostic pentru proiectul de astăzi, dar preocuparea noastră este să-l facem bancabil şi să-l finalizăm în timp cât mai scurt".

"Pentru acest lucru, suntem în discuţii cu potenţialii investitori", a adăugat ea.

Directorul Nuclearelectrica a precizat că nu poate da numele acestor investitori, întrucât există contracte de confidenţialitate, însă a arătat că aceştia nu sunt de pe un singur continent.

Din informaţiile oferite până acum de autorităţi, mai multe companii din Europa, China şi Coreea şi-au exprimat interesul pentru acest proiect.

Lulache a mai spus că un proiect de acest gen are caracteristici speciale, precum o durată mare, de mai mulţi ani, a etapei de construcţie.

"Aici este un risc pe care băncile nu şi-l asumă, ci şi-l asumă constructorul", a adăugat ea.

Proiectul reactoarelor 3 şi 4 ar putea să nu genereze un flux de numerar suficient pentru a fi bancabil, iar rata internă de rentabilitate, de 11,3%, este mai mică decât cea cerută de investitorii privaţi pentru acest proiect, se arată în Planul de Administrare al Nuclearelectrica, postat pe site-ul companiei cu ocazia listării la bursă.

În conformitate cu scenariul de bază din studiul de fezabilitate realizat de Ernst & Young, costurile totale de investiţie se ridică la opt miliarde de euro, din care contractul de inginerie, construcţie şi proiectare la cheie – cinci miliarde de euro, costurile de finanţare – 1,1 miliarde de euro, alte investiţii în numerar – 377 de milioane de euro, alte investiţii care nu sunt incluse în echivalentele de numerar – 996 de milioane de euro, contul de prefinanţare a rezervei privind împrumuturile – 281 de milioane de euro, contul de prefinanţare a rezervei de mentenanţă – 106 milioane de euro.

Costurile totale cu investiţiile pentru un MW instalat sunt de 4,985 milioane de euro, iar costurile overnight sunt de 4,231 milioane de euro, se mai arată în documentul citat. Cele două reactoare vor avea o putere instalată totală de 1.400 de MW.

"Modelarea financiară pe baza premiselor scenariului de bază indică faptul că proiectul este viabil din perspectivă financiară: valoarea actualizată netă a investiţiei acţionarilor este pozitivă, de asemenea şi cea a fluxurilor de numerar, rata internă a rentabilităţii este mai mare decât estimarea costului mediu ponderat al capitalului. Totuşi, rata internă a rentabilităţii acţionarilor, în valoare de 11,31%, este mai mică decât cea cerută de investitorii privaţi pentru acest proiect”, se mai arată în Planul de Administrare.

"Utilizând premisele scenariului de bază, proiectul ar putea să nu genereze un flux de numerar suficient pentru a fi bancabil: indicatorul DSCR în timpul perioadei de rambursare a creditului ECA este la nivelul de 1,59, sub valoarea de 1,7, care, potrivit consultantului financiar, sunt aşteptările pieţei pentru astfel de proiecte", au adăugat autorii planului.

Totuşi, pe toată perioada de funcţionare, costul cu producerea energiei electrice este mai mic decât cel al energiei, astfel că proiectul este în general stabil din punct de vedere economic, generează profit şi plăteşte dividende, se precizează în document.
Sursa: Agerpres