Măsurile de austeritate pe care le iau guvernele sub presiunea pieţelor financiare pentru corectarea deficitelor bugetare ar putea declanşa o nouă recesiune globală, avertizează Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), agenţie afiliată ONU, transmite Reuters.
Agenţia a arătat că datoria publică trebuie redusă într-o manieră ordonată.
Un raport al directorului general al OIM, General Juan Somavia, subliniază că presiunile exercitate de pieţele financiare determină statele să ia măsuri fiscale radicale, care pun în pericol relansarea economică şi reduc şansele ca creşterea producţiei, a salariilor, scăderea şomajului şi implicit relansarea veniturilor din impozitare să aibă loc curând.
Astfel, plata datoriilor va fi tot mai difcilă, se spune în raportul prezentat miercuri de OIM, la începutul conferinţei anuale a agenţiei, care va dura trei săptămâni şi care va reuni sindicate, angajatori şi guvernanţi din întreaga lume pentru a discuta probleme legate de piaţa muncii.
„De ce acum, în această perioadă atât de nesigură, caracterizată de o relansare economică slabă, trebuie ca chestiunea datoriilor de stat să devină, într-un fel care aminteşte de o furtună în formare, cea mai importantă, urgentă, copleşitoare prioritate pentru pieţe?”, se întreabă Somavia.
Oficialul ONU avertizează că situaţia ar putea fi în final contraproductivă pentru pieţe, dacă se va ajunge la o nouă contracţie economică şi la o dublă recesiune.
„Chiar o asemenea reacţie a contribuit la declanşarea Marii Depresiuni din anii ’30”, aminteşte el.
Somavia a adăugat că familiile muncitoare suportă deja o mare parte din costurile crizei, iar această povară ar putea creşte dacă reducerea deficitelor şi datoriilor de stat devine mai importantă decât stimularea creşterii economice.
Experienţele istorice ale crizelor din America Latină, din anii ’80, şi din Asia, din anii ’90, arată cum o astfel de abordare ar putea afecta stabilitatea socială, a adăugat şeful OIM.
OIM a prognozat, în luna ianuarie, că numărul şomerilor la nivel mondial va rămâne în apropiere de nivelul record din anul 2009, depăşind 213 milioane de persoane, sau 6,5% din forţa de muncă.
SURSA: Mediafax