La cea de a VII-a sesiune a Conferintei Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare de la Geneva s-a abordat, intr-un cadru global, tot problema datoriilor externe, subliniindu-se coresponsabilitatea tarilor in curs de dezvoltare si a tarilor dezvoltate in rezolvarea acestei probleme, necesitatea sporirii fluxurilor financiare catre tarile aflate in dificultate s.a.m.d.
Dar, daca in urma cu un deceniu, cerintele tarilor in curs de dezvoltare UNCTAD erau etichetate in tarile industrializate drept „corul cersetorilor”, astazi, cand propriii investitori din tarile occidentale au pierdut, din cauza crizei financiare asiatice, 240 miliarde dolari, termenii discutiei se schimba.
Trinomul dezvoltare globala – responsabilitate globala – criza globala este greu de disociat.
Secretarul de stat al trezoreriei americane, Robert Rubin, apreciaza ca exista azi o prapastie intre viziunea SUA si cea a altor state asupra viitorului finantelor mondiale. SUA este pentru accentuarea dezvoltarii globale, prin inlaturarea barierelor care obstructioneaza libera circulatie a bunurilor si capitalurilor. Dar ce faci cand propriii cetateni, cum ar fi George Soros, care a pierdut miliarde de dolari in Rusia, afirma ca actualul sistem monetar international si-a dovedit ineficienta? Sau cand profesorul american Jeffrey Sachs apreciaza ca este vorba de un dezechilibru global, urmarile finale ale crizei fiind inca o mare necunoscuta?
Presedintele Bancii Centrale Europene, Wim Duisenberg, vede o solutie in structurarea unui sistem monetar tripolar, pentru cei trei poli ai dezvoltarii mondiale: America, Europa si Asia.
Dupa cum euro este in prezent moneda unui continent, in mod similar ar urma sa se produca „dolarizarea” economiilor din America de Nord, de Sud si Centrala si „yenizarea” Asiei. Dar daca moneda unica europeana este faza finala a unui proces indelungat de omogenizare a politicilor comerciale si financiare, intre tari cu niveluri de dezvoltare apropiate, nu acelasi lucru se intampla pe continentele americane.
Legarea monedelor nationale de una sau alta dintre valutele forte, euro, dolar SUA sau yen, nu rezolva automat problemele interne ale fiecarei tari in parte: competitivitatea exporturilor, datoria externa, protectia sociala etc.
Reprezentantii tarilor in curs de dezvoltare la Forumul economic mondial au acuzat volatilitatea crescuta a pietei financiare importate intr-o economie deschisa, asa cum cer adeptii globalizarii. Cu o expresie plastica, presedintele Hosni Mubarak afirma ca „satul global a luat foc si nu stim de ce”, referindu-se la incendiile izbucnite pe mapamond din Extremul Orient pana in Brazilia. Ministrul de finante mexican, Jose Gurria, are insomnii incercand sa-si imagineze ce hotarari va lua Parlamentul Rusiei. Argentina insa, care experimenteaza consiliul monetar legat de dolar, nu are nimic impotriva unei monede continentale.
Cum se va putea face fata acestei provocari care antreneaza resurse enorme pentru stingerea incendiilor? In fapt, arhitectura actualului sistem financiar mondial se bazeaza pe capacitatea fiecarei tari de a mentine un curs de schimb fix, fie si pe un interval rezonabil de abatere. In ultimele trei decenii insa, nici o banca centrala din lume nu a reusit acest lucru, ci numai consiliile monetare, si urmeaza sa vedem la ce pret.
Ce este in fond un consiliu monetar? Consiliul monetar este o institutie financiara care inlocuieste de facto banca centrala a unei tari pe functia de emisiune de moneda, asigurand convertibilitatea intr-o moneda de rezerva (euro, dolar, yen) la un curs fix. In secolul XX, peste 60 de tari au avut consilii monetare, incepand cu o serie de colonii britanice din Africa de Vest si pana la Hong-Kong si Singapore, in zilele noastre. In Europa, orasul liber Danzig a avut un consiliu monetar in perioada 1922-1923, care mentinea un curs de schimb fix, legat de lira sterlina. Un consiliu monetar legat de lira sterlina a existat in anii 1918-1919 si in Rusia de Nord, ocupata de britanici si aliati. Consiliul din Rusia de Nord a mentinut convertibilitatea rublei emise de el chiar in timpul razboiului civil, iar la Danzig, convertibilitatea monedei a ramas la un curs fix, desi economia germana, care era principalul partener comercial, se afla intr-o puternica depresiune. Dintre tarile cu economie in tranzitie din Europa, in ordine cronologica, consilii monetare s-au utilizat in Letonia, Lituania, Slovenia, Bosnia, Bulgaria si Slovacia.
In Letonia, moneda de rezerva a fost DST (drepturile speciale de tragere emise de FMI), in Lituania, a fost dolarul SUA, iar in celelalte tari, marca germana.
De remarcat ca dintre tarile candidate la integrare europeana in cel de-al doilea val, Romania, Slovacia, Bulgaria, Letonia si Lituania, numai tara noastra nu a recurs pana in prezent la o asemenea institutie financiara, ceea ce este un merit incontestabil al Bancii Nationale a Romaniei.
Impartirea responsabilitatilor in salvarea sistemului monetar pe cei trei poli – zona dolarului, zona euro si zona yenului va constitui subiectul reuniunii ministrilor de finante din SUA, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia si Canada, care va avea loc inca in aceasta luna in Germania.