Saif Ali Khan era unul dintre cei mai apreciați actori de la Bollywood

Saif Ali Khan era unul dintre cei mai apreciați actori de la Bollywood, provenind dintr-o familie de celebrități care și-au pus amprenta asupra lumii artistice din India, notează publicația americană, transmite New York Times.

El locuia în cartierul Bandra, un cartier de lux din Mumbai. După ce a fost înjunghiat, a fost dus la spital, medicii declarând că se recuperează și se află în stare stabilă.

Conform presei indiene, poliția a deschis o anchetă în cazul morții sale. ”Se suspectează că atacul a făcut parte dintr-o tentativă de intrare prin efracție. În acest moment, se caută un suspect care a fost  deja identificat”, a declarat un ofițer de poliție. „Știm că intrusul a folosit ieșirea pentru evacuarea de incendiu pentru a pătrunde în casă”, a spus acesta.

În urma atacului, a fost rănit la măduva spinării și la gât

Khan a suferit o rană gravă la măduva spinării, precum și la braț și gât, a declarat dr. Nitin Dange de la Spitalul Lilavati, unde era tratat și unde a fost supus unei operații pentru a opri scurgerile de lichid cefalorahidian.

Saif Ali Khan, în vârstă de 54 de ani, a jucat în peste 70 de filme într-o carieră care s-a întins pe trei decenii. A întruchipat personaje diferite, de la eroi și amanți fermecători până la infractori. 

Saif Ali Khan
SURSA FOTO: Instagram

Era căsătorit cu o altă vedetă de la Bollywood, actrița Kareena Kapoor Khan

Mama sa, Sharmila Tagore, a fost o actriță celebră în India, iar tatăl său, Mansoor Ali Khan Pataudi, care avea descendență regală, a fost căpitanul echipei de cricket a Indiei. Khan era căsătorit cu o altă vedetă de la Bollywood, Kareena Kapoor Khan, iar fiica sa, Sara Ali Khan, este, de asemenea, actriță.

Soția sa a postat următorul mesaj: „A fost o zi groaznică pentru familia noastră și încă încercăm să procesăm evenimentele care au avut loc. În timp ce trecem prin această perioadă dificilă, solicit în mod respectuos mass-media și paparazzi să se abțină de la speculații.”

Pe măsură ce vestea morții sale s-a răspândit, politicienii de opoziție din Maharashtra, statul a cărui capitală este Mumbai, au atacat partidul de guvernământ, Bharatiya Janata, acuzând faptul că legile sunt foarte permisive, iar autoritățile nu mai pot stopa valul de violențe.

Nimeni nu mai este în siguranță în Mumbai

„Dacă celebritățile nu sunt în siguranță, atunci cine mai este în siguranță în Mumbai?”, a întrebat Priyanka Chaturvedi, membru al Parlamentului din Maharashta.

Actorul și regizorul Pooja Bhatt a cerut o prezență mai mare a poliției în cartierele din Mumbai, postând pe rețelele de socializare următorul mesaj: „Orașul și suburbiile nu s-au simțit niciodată atât de nesigure până acum”.

În iulie anul trecut, doi bărbați înarmați au deschis focul în fața casei din Bandra a actorului Salman Khan. Poliția a arestat doi bărbați și a spus că suspecții aveau legături cu șeful unei bande, Lawrence Bishnoi.

În octombrie, un fost ministru de stat din Maharashtra, Baba Siddique, a fost împușcat mortal de trei bărbați înarmați în apropierea biroului fiului său. Siddique avea legături strânse cu vedetele de la Bollywood, notează NY Times.