Preşedintele rus Vladimir Putin a reapărut pe scena publică luni, după o neobişnuită absenţă. Liderul de la Kremlin a avut o întrevedere la Sankt Petersburg cu omologul său din Kârgâzstan, Almazbek Atambaiev, după zece zile de absenţă care au suscitat numeroase zvonuri dintre cele mai neobişnuite şi bizare, scrie Business Insider.
Atunci când a fost întrebat în privinţa zvonurilor legate de dispariţia sa publică Putin a relicat: "M-aş plictisi fără zvonuri".
AFP scrie că Vladimir Putin arăta oarecum palid la întâlnirea cu Atambaiev. Cu toate acestea este neclar dacă absenţa sa are legătură cu eventuale probleme de sănătate.
Această întâlnire are loc după ce Putin şi-a suspendat câteva întâlniri săptămâna trecută, fapt care a dus la speculații privind starea sa de sănătate. Întâlnirea de luni cu liderul Kârgâzstanului, programată la ora locală 12:00, a fost anunţată încă de vineri, potrivit unui înalt responsabil de la Kremlin, care a confirmat pentru AFP că această întrevedere a fost menţinută aşa cum s-a convenit, scrie Business Insider.
Omniprezent de obicei în media, preşedintele rus în vârstă de 62 de ani nu a mai apărut în public din 5 martie, când a fost văzut la conferinţa comună de presă cu premierul italian, Matteo Renzi, care efectuase o vizită la Moscova.
Putin şi-a anulat mai multe evenimente săptămâna trecută, între care o vizită în Kazahstan, unde urma să aibă loc un summit trilateral Rusia-Kazahstan-Belarus, precum şi semnarea unui acord de cooperare cu Osetia de Sud, regiune separatistă georgiană recunoscută de Moscova după conflictul cu Georgia în vara anului 2008.
Această absenţă a provocat o mulţime de zvonuri şi speculaţii în mass-media ruse şi europene: lovitură de stat, operaţie estetică sau naşterea unui copil al preşedintelui rus cu fosta gimnastă Alina Kabaeva, în Elveţia.
Săptămâna trecută, reţelele sociale din Rusia erau pline de bancuri morbide pe acest subiect, hashtag-ul #Putinumer – #PoutineMort – devenind chiar un subiect "top trend" pe Twitter. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a negat toate aceste zvonuri, afirmând că preşedintele rus este „într-o stare de sănătate bună”.
Rusia marchează săptămâna aceasta un an de la „revenirea” peninsulei Crimeea în interiorul graniţelor sale, după controversatul referendum organizat la 16 martie 2014 în peninsula ucraineană din Marea Neagră.
Într-un documentar difuzat duminică de televiziunea publică rusă, Vladimir Putin a afirmat că a avut în vedere atunci, în toiul evenimentelor, plasarea forţelor nucleare ruse în stare de alertă maximă în eventualitatea unei intervenţii militare occidentale în peninsulă. Unele media ruse au remarcat că filmul intitulat „Crimeea. Drumul spre patrie” a fost difuzat pe fondul speculaţiilor privind absenţa lui Putin, asupra căreia Kremlinul a păstrat o tăcerea asemănătoare celor din epoca sovietică, când sănătatea liderilor partidului era un subiect tabu. Întregul interviu cu Putin difuzat înaintea filmului fusese înregistrat cu mult timp înainte.