Un prieten al lui Emi Pian a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de rămas bun. Liderul clanului Duduianu a murit în urma unui conflict între clanuri.
Prietenul lui Emi Pian, Cosmin Cosmin Legionaru, a postat pe pagina de socializare o fotografie cu acesta și cu Florin Salam alături de care a scris următorul mesaj:„A murit sefu romaniei emi pian dumnezeu sãl ierte”.
La rândul său, Robert din Apărători a postat tot pe Facebook: „Unchiul meu mândria noastră valoarea Romaniei EMI PIAN”.
„A fost omorat fățioru nostru nu ramane asa”, a mai scris un alt apropiat.
Liderul clanului Duduianu a murit marți dimineața, în jurul orei 3, în drum spre spital. Acesta ar fi fost înjunghiat de mai multe ori.
Cine este Emi Pian
Clanul Duduianu a revenit în atenția publică după ce, în luna iulie, autoritățile au făcut mai multe descinderi la locuințele lor, într-un dosar de șantaj. 13 persoane au fost reținute în acest dosar. Printre numele celor șantajați se afla Florin Salam și Nicolae Guță .
În urmă cu un an, Emi Pian a fost reținut de autorități pentru Tentativă de omor după ce a călcat un om pe trecerea de pietoni. De asemenea, tot anul trecut, zeci de membri ai clanului Duduianu au făcut un scandal uriaș din cauza unui conflict apărut chiar în interiorul clanului. S-au bătut cu furci și topoare chiar în curtea spitalului Floreasca din Capitala.
Unul dintre cei mai vechi interlopi din București
Activitățile lor infracționale se bazează în special pe cămătărie, șantaj, proxenetism și trafic de droguri. Cei mai în vârstă lideri s-ar fi retras în comuna Sintești din județul Ialomița, locul de proveniență.
Câțiva membri ai familiei de interlopi au fost arestați în 2007 timp de câteva luni, maximum un an. Printre cei arestați se afla și Emi Pian. Conform actelor din dosarul de condamnare, totul a început în ianuarie 2016, într-o vilă din Dobroești. Acolo erau organizate jocuri de barbut.
Florin Mototolea împrumuta persoanele care pierdeau sume de bani și care doreau să mai joace pentru a recupera sumele pierdute. Trebuie menționat că împrumut era condiționat de perceperea unei dobânzi cuprinse între 10% – 35%/zi.
Unul dintre jucătorii de barbut care pierduse toți banii s-a împrumutat la Emi Pian cu suma de 20.000 lei pentru a continua jocul. Interlopul l-a împrumutat iar bărbatul a pierdut și acești bani. La sfârșit, Emi Pian i-a cerut autoturismul marca Audi Q7.