Crimele de la sediul redacției Charlie Hebdo m-au luat pe nepregătite. Nici măcar nu știam de existența acestei publicații înainte de baia de sânge în care s-a încheiat ultima ședință de sumar a ziariștilor francezi. Încă nu-mi vine să cred că unui desen, fie el și ofensator, i s-a răspuns cu rafale de pușcă mitralieră. Am ascultat dezbateri peste dezbateri la televizor, am citit texte în care fenomenul a fost privit din toate unghiurile posibile și tot nu mi-am răspuns la o întrebare simplă: ce anume a provocat o asemenea reacție din partea a trei cetățeni care trăiesc astăzi în Uniunea Europeană? Nu cumva, în spatele atentatului de la Paris se ascunde o problemă care nu ține atât de religie, cât mai degrabă de economie?
Paradoxul face ca o crimă din motive religioase să se producă în capitala unuia dintre cele mai tolerante state din UE. Orașul în care socialismul este la el acasă, care a găzduit trei revoluții populare, care i-a adoptat pe toți magrebienii, a fost pătat cu sânge în numele lui Allah. Ce anume ar putea să-i facă pe niște bărbați în putere să provoace asemenea grozăvie? E evident faptul că oamenii s-au simțit provocați de umorul extremist al gazetarilor de la Charlie Hebdo și că există oameni pentru care religia se află mai presus de orice altă valoare. Dar, de aici până la a ucide cu sânge rece atâția semeni e o cale foarte lungă. Simt că nu învățăturile Profetului au constituit fundația gestului criminal, ci, mai degrabă, sărăcia și lipsa unor opțiuni reale pentru o viață decentă. Nu pot să cred că niște oameni cu familii fericite, cu o carieră decentă și un minimum de bunăstare financiară ar risca tot doar pentru o răzbunare simbolică împotriva unor petice de hârtie vopsite cu cerneală. Atacul armat de la Charlie Hebdo nu putea fi decât gestul unor oameni care au simțit că nu mai au nimic de pierdut.
Problema nu se pune despre ce tip de ideologie poate provoca reacții violente de o asemenea intensitate. Ceea ce trebuie să ne pună pe gânduri e climatul în care acestea au avut loc. Faptul că blocajul economic și lipsa perspectivelor poate crea un mediu în care pătura de jos a societății începe să fie populată cu monștri de toate felurile. Iar acest risc există și în țara noastră, fie că el ar putea fi pus pe seama luptei pentru egalitate a minorităților de orice fel, fie pe cea a unor chestiuni religioase sau de orice altă natură. Oamenii își iau dreptatea individuală (așa cum o simt ei) în propriile mâini doar atunci când sistemul nu le mai oferă nicio șansă și nici măcar explicații plauzibile. Atunci când la nivel politic există doar minciuni și promisiuni încălcate, ordinea socială se află în pericol. Iar situația asta stă întru totul pe umerii politicienilor. La asta poate ar trebui să reflecteze ceva mai des atât Victor Ponta, cât și Klaus Iohannis.
CLAUDIU ȘERBAN,
director editorial, Capital
