A murit Tom Jones, autorul musicalului „The Fantasticks”

Tom Jones, pe numele său complet Thomas Collins Jones, a murit vineri, 11 august, la vârsta de 95 de ani. Jones a fost răpus de cancer în locuinţa sa din Sharon, Connecticut, potrivit lui Dan Shaheen, coproducător al „The Fantasticks”, care a colaborat cu artistul încă din 1980.

Tom Jones, a colaborat cu compozitorul Harvey Schmidt la „The Fantasticks” şi la spectacolele de pe Broadway „110 in the Shade” şi „I Do! I Do!”, fiind inclus în American Theatre Hall of Fame în anul 1998.

Musicalul „The Fantasticks” are la bază o versiune simulată a lui „Romeo şi Julieta”, se referă la o tânără fată şi un băiat, aduşi împreună în secret de taţii lor. Tom Jones a fost textierul, regizorul și scenaristul musicalului „The Fantasticks”, cel mai longeviv musical din istoria Americii.

„The Fantasticks”, un spectacol fenomen

Timp de aproape 42 de ani, musicalul a continuat să se desfăşoare la Sullivan Street Playhouse, cu 153 de locuri, din Greenwich Village, închizându-se în cele din urmă în 2002, după 17.162 de reprezentaţii.

În 2006, „The Fantasticks” a fost reluat în Snapple Theater Center, un complex off-Broadway din Times Square.

În 2013, spectacolul sărbătorea 20.000 de reprezentaţii. Musicalul a avut reprezentații până în 2017, fiind cea mai longevivă producţie de orice fel din istoria teatrului american, cu un total de 21.552 de reprezentaţii.

Cel mai cunoscut cântec al său, „Try To Remember”, a fost înregistrat de sute de artişti de-a lungul deceniilor, printre care Ed Ames, Harry Belafonte, Barbra Streisand şi Placido Domingo. „Soon It’s Gonna Gonna Rain” şi „They Were You” se numără, de asemenea, printre cele mai recunoscute melodii ale musicalului.

Numeroși actori au apărut în spectacol, de la debutul din 1960, printre aceștia îi amintim pe: Jerry Orbach și Rita Gardner, Ricardo Montalban și Kristin Chenoweth, Santino Fontana, starul din Frozen. Spectacolul a primit premiul Tony Honors pentru excelență în teatru în 1991.

Jones a fost căsătorit cu Eleanor Wright, dar au divorțat ulterior. Apoi acesta s-a recăsătorit cu Janet Watson, care a murit în 2016. Jones lasă în urmă doi fii, pe care i-a împărțit cu a doua sa soție, Watson.

Tom Jones, SURSA FOTO: hollywoodreporter.com