Raed Arafat vine cu noi informații despre situați în care Bucureștiul se află în momentul de față. Mai exact, șeful DSU a vorbit despre restricțiile care urmează să fie impuse, dar și despre modul în care numărul infectărilor ar putea fi redus.
Potrivit acestuia, rolul autorităților este acela de a proteja persoanele care nu vor să încalce legea. El a vorbit și despre carantina de noapte, care, în unele țări începe de la ora 18.00, iar în unele de la ora 22.00.
O soluție pentru limitarea infectărilor, în opinia șefului DSU este aplicarea unor reguli mult mai dure. Printre acestea se numără suspendarea activității localurilor, pentru o perioadă de 14 zile.
”Noi nu trebuie să protejăm pe cei care vor să încalce legea. Noi trebuie să protejăm pe cei care nu vor să încalce legea. Există o propunere pentru aplicarea unor reguli mult mai serioase și mult mai dure, precum suspendarea activității localurilor care nu respectă măsurile, pentru o perioadă de două săptămâni. (…). Vedem țări care încep carantina de noapte la ora 18, alții la ora 20, la ora 22:00. Toate măsurile de restricție merg în paralel cu campania de vaccinare.
La fiecare măsură putem găsi persoane care dau motive de ce măsura nu trebuie să fie aplicată, dar totuși s-a demonstrat că măsurile au efect în alte țări”, a declarat Raed Arafat.
Bucureștiul nu va fi intra în carantină
Șeful DSU a fost întrebat dacă se ia în calcul carantina totală a Capitalei. În acest context, Raed Arafat a declarat că oamenii nu vor fi închiși în case, însă vor fi luate anumite restricții mai dure. El a mai adăugat că în cursul acestei săptămâni vor fi luate toate măsurile necesare.
”Despre carantina totală, să te închizi în casă, cred că așa ceva nu va fi, dar unele restricții vor fi luate. Nu venim cu speculații până nu se va discuta ceva concret. (…) Probabil că în cursul acestei săptămâni se va veni cu anumite aspecte ce vor fi aplicate pentru reducerea infectărilor”, a precizat Raed Arafat.
De menționat este faptul că, marți, 23 martie, incidenţa infectărilor cu noul coronavirus din Capitală a ajuns la 6,22 la mia de locuitori.
Mall-urile ar putea fi închise?
Totodată, șeful DSU a vorbit și despre pericolul din mall-uri. Mai exact, Raed Arafat a declarat nu exclude posibilitatea ca în perioada următoare autoritățile să implementeze măsuri suplimentare astfel încât activitățile neesențiale să fie blocate.
Potrivit acestuia, există posibilitatea ca boala să fie răspândită atât în cadrul locurilor de joacă, cât și prin intermedium mânăcării.
„Unele zone din mall da, se răspândește boala: la locuri de joacă, la mâncare… Există un ordin care arată clar. Aceste măsuri nu sunt respectate în totalitate: lumea s-a relaxat. Lumea se aglomerează și nu mai respectă.
NU trebuie să revenim cu alte acte: magazinele din interior trebuie să respecte regulile. Dacă intră unii în magazin, pleacă alții din incintă. Putem să ne așteptăm la anumite reglementări la mall-uri. Adică controlae la mecanismele existente deja. Ar putea fi și reguli pe durata weekend-ului.
Lucrurile au fost OK. Manipulările și atacurile au făcut ca oamenii să-și piardă încrederea. Următoarea perioadă e posibil să fie măsuri suplimentare care să limiteze activitățile neesențiale”, a mai spus Raed Arafat la Digi24.
Sursa foto: INQUAM Photos, Alex Nicodim