Atacantul internaţional palestinian Mohammed Barakat, în vârstă de doar 39 de ani, a murit într-un bombardament în Fâşia Gaza. Tragedia a avut loc luni dimineață.
Tragedie în Fâşia Gaza. Atacantul internaţional palestinian Mohammed Barakat, în vârstă de doar 39 de ani, a murit într-un bombardament. Potrivit Al Jazeera, atacul a avut loc luni dimineață.
Și-a pierdut viața într-un atac din Fâşia Gaza
Potrivit sursei menționate, casa sa a fost bombardată de armata israeliană în Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza.
Mohammed Barakat a fost primul jucător care a marcat 100 de goluri pentru Ahli Gaza în prima ligă palestiniană din regiunea aflată în Orientul Mijlociu.
Regretatul sportiv a fost una dintre figurile marcante ale fotbalului din Gaza. Al Jazeera notează că acesta a avut 114 goluri şi trei selecţii în echipa naţională.
Moartea sa este o pierdere uriașă pentru fotbalul palestinian
Khalid Abu-Habel, un fotbalist de la un club local dar și un medic care lucrează la Spitalul Martirilor Al-Aqsa, a declarat că moartea sa este o „pierdere uriașă pentru fotbalul palestinian”.
„Am jucat împotriva lui”, a declarat Abu-Habel, apărător la Khadamat al-Maghazi, pentru sursa menționată.
Abu-Habel a spus că regretatul fotbalist era „rapid și deștept”, dar și „un marcator de top”. Potrivit acestuia, Mohammed Barakat era „amabil și prietenos” în afara terenului, fiind „un prieten iubit de toți”.
„Era rapid și deștept. Un marcator de top, de top. În afara terenului, era amabil și prietenos. Un prieten iubit de toți”, a mai spus Abu-Habel.
Abu-Habel a declarat că comunitatea de fotbal din Gaza a „pierdut foarte mult” în timpul războiului continuu.
„Câți ar trebui să mai pierdem? Comunitatea sportivă din Gaza pur și simplu se prăbușește. Sunt prea furios. El este o icoană a fotbalului. Sportul din Gaza a pierdut foarte mult în timpul războiului”, a conchis el.
Khalil Jadallah, un comentator și analist de fotbal palestinian, a alcătuit în prima lună a războiului o listă cu jucători palestinieni care au murit.
„Este dificil de știut cu exactitate câți au murit în timpul acestui război din cauza numărului mare de morți”, a declarat Jadallah pentru sursa menționată.
Printre morții confirmați se numără atleți și administratori dintr-o gamă largă de sporturi:
- baschetbalistul de la Al-Breij, Bassim al-Nabahin, în vârstă de 27 de ani;
- fotbalistul Rashid Dabbour, în vârstă de 28 de ani, care a jucat pentru Al-Ahli Beit Hanoon;
- Ahmad Awad, în vârstă de 21 de ani.