Ar fi extrem de nociv să ignorăm vocile mai sobre care emit păreri despre economia mondială.

Dacă ar fi să-l credem pe Barack Obama şi pe alţi politicieni, începem să vedem licărirea unor luminiţe în tunelul în care se află economia mondială. Dacă dăm în schimb crezare Fondului Monetar Internaţional, luminiţele în cauză nu sunt nimic altceva decât farurile unui tren cu care riscăm să avem o coliziune. Potrivit unor estimări citate de foştii mei colegi de la Financial Times, FMI prevede o contracţie de 1,3% a economiei mondiale. Pentru Statele Unite, Fondul estimează o scădere de 2,8% în acest an, fără speranţe de revenire la expansiune până în a doua jumătate a lui 2010, când prevede o „tresărire“ de numai 1,5% – mult sub cele patru procente estimate de o agenţie a Congresului SUA. Pentru zona euro, Fondul răspunde cu o înjurătură birocratică la o prognoză elaborată de Banca Centrală Europeană. Spre deosebire de contracţia de 1,7 procente estimată pentru 2009 de bancherii din Frank­furt, tehnicienii de la Washington văd o scădere de 4,2%, în care numai Germania va avea parte de o contracţie de 5,6 procente. În mare, economiile avansate ale lumii se pot aştepta la o contracţie de 3,8 puncte procentuale anul acesta şi la o creştere în jur de zero în 2010.
Este tentant să luăm prognozele FMI ca pe un semn al vreunei conspiraţii globale a instituţiei, conspiraţie menită să înrobească şi mai mult omul de rând – oriunde s-ar afla acesta. Ne putem chiar aştepta la astfel de reacţii în perioada următoare, ca răspuns la tonul vădit disonant al prognozelor FMI. Dacă mai adăugăm şi discreditarea Fondului pe baza unor greşeli comise prin America Latină şi Asia în anii ’90, ne putem amăgi că economiştii FMI bat câmpii, iar noi, restul, putem dormi liniştiţi.

Cu toate acestea, ar fi extrem de nociv să ignorăm vocile mai sobre care emit păreri despre economia mondială, pentru simplul motiv că aceste păreri contrează brutal omeneasca tendinţă către optimism şi speranţă de mai bine. Nu trebuie să uităm că am ajuns aici şi datorită acestei tendinţe şi a surghiunului colectiv de care au avut parte experţii mai pesimişti în perioada boom-ului – ei erau profeţii de care nimeni nu voia să asculte, dar pe care acum îi credem adevărate genii fiindcă văzuseră ceea ce restul lumii a optat să ignore cu încăpăţânare.

Adevărul despre divergenţele de opinie dintre anumite insti­tuţii este însă mult mai puţin palpitant – dar şi cu mult mai îngrijorător. In­terpretările cu iz conspira­tiv tind să acorde prea mult credit capacităţii FMI sau a altei organizaţii de a manipula cu adevărat economia mondială. Realitatea este că nimeni nu poate face acest lucru suficient de mult timp pentru a beneficia de asta la scara imaginată. Pe de altă parte, nu trebuie ignorată nici datoria politicienilor ca dl Obama de a inspira încredere pe timp de criză – în timp ce tehnocraţi precum cei de la FMI au datoria de a fi mai înfipţi în realitate. Nu în ultimul rând, această lipsă a unui consens asupra naturii crizei indică poate aspectul cel mai îngrijorător al actualului context: o flagrantă şi aproape universală lipsă de înţelegere şi o percepţie fundamental lacunară a felului în care evoluează această criză. Cu alte cuvinte, sunt încă şanse mari ca acele licăriri să fie într-adevăr farurile de care ne este teamă.