Luni, pe 22 ianuarie, ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a afirmat că aliații sunt conștienți de importanța geo-strategică a Mării Negre. Aceasta a fost evidențiată într-o măsură și mai mare în contextul general actual al agresiunii Rusiei în Ucraina. La 75 de ani de la înființare, alianța trebuie să transmită un mesaj de unitate și solidaritate, conform ministrului de Externe, care consideră că sprijinul pentru Ucraina trebuie să continue, a adăugat aceasta.
Luminița Odobescu a spus că a avut o întrevedere cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Cei doi oficiali au discutat despre războiul dintre Rusia și Ucraina, dar și despre situația de securitate la granițele României și din regiunea Mării Negre.
”Am avut o întrevede vedere cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, o discuţie extem de consistentă şi constructivă. Sigur, am discutat despre războiul de agresiune dus de Rusia în Ucraina, despre situaţia de securitate de la graniţele României şi din regiunea Mării Negre. Am exprimat îngrijorare pentru deteriorarea continuă a climatului de securitate şi de stabilitate din zonă”, a declarat ea pentru news.ro.
NATO, conștientă de rolul geo-strategic al Mării Negre
Luminița Odobescu a spus că aliații sunt conștienți în legătură cu rolul geo-strategic al Mării Negre, evidențiat în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina.
”Marea Neagră joacă un rol important pe agenda NATO. Aţi văzut şi dvs, atât la summit-ul de la Madrid, dar şi la summit-ul de la Vilnius, am avut decizii care au privit în mod particular regiunea Mării Negre, iar pentru noi este foarte important ca aceste decizii care au fost luate să fie implementate”, a declarat Luminița Odobescu.
Aceasta a mai spus că România se bucură de importanţa pe care aliaţii- americani sau europeni – o acordă zonei.
”Ne bucurăm de rolul pe care partea americană, dar şi alianţii europeni îl acordă Mării Negre şi acest lucru s-a văzut şi anul trecut prin deciziile adoptate în Congresul american şi nu numai, pentru că aceste discuţii nu se opresc numai cu aliaţii americani, dar sunt discutate şi aici, la Bruxelles, cu partenerii europeni. Sigur, pentru noi este important ca deciziile luate să fie implementate şi, evident, există planuri în acest sens şi beneficiem de sprijinul nu numai al Secretarului General NATO, dar şi de sprijinul aliaţilor noştri în acest sens”, a afirmat ministrul român de Externe.
75 de ani de la înființarea Alianței
Cu ocazia sărbătoririi a 75 de ani de la înființarea Alianței și a 20 de ani de la aderarea României, Luminiţa Odobescu consideră că este esențial să se transmită un mesaj de unitate.
”De aceea, am subliniat rolul şi importanţa transmiterii, cu prilejul acestui summit, a unui mesaj de unitate, de solidaritate, dublat, evident, în practică, de acţiuni concrete pentru consolidarea posturii de apărare şi descurajare”, a declarat oficialul.
Întrebată dacă aliații NATO discută despre posibilitatea unui război cu Rusia, aceasta a răspuns:
”Sigur, războiul este în Ucraina şi vedem în fiecare zi ce se întâmplă acolo. Vedem cum Rusia atacă zilnic civili nevinovaţi, infrastructura civilă, ţinte civile, sectorul energetic ş.a.m.d. De aceea, este foarte important să continuăm sprijinul nostru multidimensional pentru Ucraina”.
O victorie a Rusiei ar putea încuraja China
Amintim că recent, Jens Stoltenberg a avertizat că o victorie a Rusiei împotriva Ucrainei sporește probabilitatea ca și China să utilizeze forța pentru atingerea propriilor obiective. Stoltenberg a evidențiat, la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveția), că partenerii apropiați ai NATO, cum ar fi Japonia și Coreea de Sud, manifestă îngrijorare cu privire la evoluțiile din Ucraina și că Beijing-ul ar putea să adopte o abordare similară celei a Moscovei, conform informațiilor EFE.
El a argumentat că Alianța Atlantică ar trebui să adopte o „abordare globală”. Asta chiar dacă funcționează ca o organizație regională, deoarece „lumea este interconectată”.
Jens Stoltenberg a precizat că NATO nu vede China ca pe un adversar. A avertizat însă că este crucial să se monitorizeze atent acțiunile acesteia. Inclusiv în ceea ce privește respectarea principiilor fundamentale ale alianței. El a subliniat necesitatea ca NATO să abordeze schimbările din Asia. Alianța trebuie, de asemenea, să continue să ofere sprijin militar Ucrainei. Potrivit lui, aceasta nu este o acțiune caritabilă, ci o investiție în propria securitate. Mai multe puteți afla aici.