Cu această ocazie, Luminița Odobescu a salutat „angajamentul clar” al reprezentanților Spaniei în dosarul Schengen, precizând că „extinderea Spaţiului Schengen trebuie să rămână un element-cheie al calendarului nostru”.

Spațiul Schengen va fi mai puternic după aderarea României

Referitor la evaluarea comună cu Parlamentul European şi Comisia Europeană, ministrul Afacerilor Externe a subliniat „spaţiul Schengen va fi mai puternic atunci când România va fi membru cu drepturi depline”.

„Lucrăm împreună cu preşedinţia (spaniolă – n.red.), deja am discutat în detaliu atât cu domnul ambasador, cât şi cu omologul meu, dar şi cu ceilalţi miniştri, pentru a vedea cum putem să avansăm în acest dosar esenţial în următoarele luni. Nu aş vrea să dau un termen clar, pentru că este vorba de unanimitate şi obiectivul nostru este, evident, să reuşim să ajungem la consens. Ne bucurăm de sprijinul Comisiei Europene, de sprijinul Parlamentului European, de sprijinul majorităţii statelor membre”, a spus aceasta.

România se implică la nivel European în eforturile de combatere a migrației

În cadrul aceleiași conferințe, Luminița Odobescu a declarat că România se implică la nivel european în eforturile de combatere a migrației.

“România şi-a îndeplinit toate obiectivele, a îndeplinit toate criteriile solicitate pentru procesul de aderare. În plus faţă de aceasta, noi lucrăm şi am lucrat cu Comisia Europeană pentru a arăta încă o dată ceea ce este, de fapt, recunoscut de către toţi partenerii noştri, că România este un furnizor de securitate, că protejează frontiera nu numai a sa, frontiera externă, dar şi frontiera Uniunii Europene şi am lucrat cu Comisia Europeană pentru a arăta exemple de bune practici.

Am pus în aplicare deja împreună cu Ministerul de Interne şi cu Comisia Europeană un proiect de bune practici la frontiera noastră cu Serbia, în dialogul cu partea austriacă s-a lucrat la un plan măsuri pentru a sprijini, fără a lega subiectele migraţia efectivă de aderarea la Spaţiul Schengen, noi am vrut să arătăm că suntem constructivi şi suntem implicaţi la nivel european în susţinerea eforturilor de combatere a migraţiei ilegale. Şi am lucrat împreună cu colegii de Ministerul de Externe la un plan de acţiuni ca să dovedim ceea ce este de fapt foarte clar, că România este un partener credibil, este un furnizor de securitate şi un partener activi în protecţia frontierelor externe ale Uniunii Europene”, a spus ministrul Afacerilor Externe.