România face paşi rapizi spre eliminarea vizelor pentru Statele Unite, dau asigurări autorităţile de la Bucureşti. Iată ce a transmis ministrul român de Externe, Luminiţa Odobescu, după o vizite de două zile în SUA.
Românii, tot mai aproape de a scăpa de vizele pentru SUA. Luminiţa Odobescu, negocieri la Washington
Ministrul de Externe al României, Luminiţa Odobescu, a transmis că lucrează îndeaproape cu partea americană și cu Ambasada SUA la București pentru a facilita aderarea României la Programul Visa Waiver.
În contextul vizitei de lucru pe care a efectuat-o în Statele Unite ale Americii, ministrul a subliniat importanța reînnoirii vizelor de către cetățenii români pentru a reduce rata de refuz sub 3%.
Ministrul a explicat că cele două părţi vor continua cooperarea strânsă, pentru atingerea cât mai rapidă a obiectivului de eliminare a vizelor pentru cetăţenii români.
„Un subiect important pentru cetăţenii români l-a vizat aderarea României la Programul Visa Waiver. A fost reconfirmat în dialogul cu partea americană angajamentul nostru pentru a continua această cooperare strânsă, în vederea atingerii acestui obiectiv cât mai curând posibil”, a declarat Luminiţa Odobescu.
Referitor la termenul estimat pentru atingerea acestui obiectiv, Luminiţa Odobescu a reiterat importanța colaborării cu partenerii americani. Ea a mai menționat că este crucial ca cetățenii români să-și reînnoiască vizele pentru a contribui la reducerea ratei de refuz.
Doar aşa se va putea coborî cât mai repede sub acea rată de refuz de 3%.
„Lucrăm strâns cu partea americană, cu Ambasada SUA la Bucureşti şi este foarte important ca cetăţenii români să îşi reînnoiască vizele, astfel încât cât mai curând posibil să reuşim să scădem rata de refuz la sub 3%”, a indicat ministrul Afacerilor Externe într-o declaraţie pentru news.ro.
Luminiţa Odobescu a efectuat o vizită de lucru în perioada 20-21 iunie 2024 în Statele Unite ale Americii, unde a avut consultări politice bilaterale cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, și întâlniri cu reprezentanți ai Consiliului Securității Naționale al SUA, formatori de opinie și think-tank-uri americane.
Patriot pentru Ucraina. Statele Unite apreciază eforturile Bucureştiului de a sprijini Kievul în plin război
Un alt subiect abordat de Luminiţa Odobescu şi omologul său american, Antony Blinken, a fost cel al sistemului Patriot pe care România îl va dona Ucrainei.
Atât secretarul de stat american, Antony Blinken, cât şi ofiţerul pentru securitate al SUA au transmis aprecieri cu privire la această decizie, subliniind importanţa sprijinului oferit de România Ucrainei.
În cadrul discuţiilor cu secretarul de stat Antony Blinken, acesta a reafirmat angajamentul ferm al Statelor Unite faţă de România, atât în plan bilateral, cât şi în cadrul NATO, pentru consolidarea securităţii ţării noastre şi a Flancului Estic.
„Aşa cum s-a decis în CSAT, am prezentat această decizie şi părţii americane. Public, atât secretarul de stat Antony Blinken cât şi ofiţerul pentru securitate au transmis aprecieri privind decizia României şi de altfel toate eforturile pe care România le face pentru a sprijini Ucraina”, a declarat Luminiţa Odobescu.
Referitor la condiţia pusă de România de a primi un alt sistem pentru protecţia graniţelor, Odobescu a precizat că negocierile cu partea americană vor continua. Ea a subliniat importanţa angajamentului ferm al SUA pentru consolidarea securităţii României şi a aliaţilor de pe Flancul Estic.