Piata internationala a produselor agricole se situeaza undeva in afara timpului. Daca intreaga activitate de negociere din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului are la baza, in principiu, teoria costurilor comparative de productie a lui David Ricardo, care sustine „libertatea comertului spre binele public”, constatam ca, practic, fiecare tara isi protejeaza, dupa posibilitati, productia agricola.
Un exemplu semnificativ este politica agricola comuna (PAC), promovata de Uniunea Europeana, care beneficiaza de subventii de 40 miliarde euro, din totalul bugetului comunitar de 85 miliarde euro.
Potrivit normelor GATT, respectiv OMC, exportul de produse agricole al UE in afara pietei unice ar trebui interzis la un asemenea nivel al protectionismului, edificat prin subventii agricole si alte masuri de politica. Toate proiectele care prevedeau reducerea subventiilor agricole in UE pentru a putea aloca o mai mare parte din bugetul comunitar programelor de preaderare a tarilor central si est-europene au fost compromise de valul de proteste ale fermierilor occidentali care nu au acceptat diminuarea veniturilor lor. Reforma PAC s-a rezumat la transferul subventiei de pret la ajutoare directe catre producatorii agricoli.
Daca in cadrul Uniunii Europene, unde numai 5% din forta de munca depinde de veniturile din agricultura, confruntarile guvernului cu electoratul agricol sunt atat de dure, ce se poate spune despre Polonia, unde agricultura asigura veniturile a 25% din populatia ocupata, sau despre Romania, unde peste 39% din populatie depinde de agricultura.
Un alt criteriu de apreciere a problemei agricole in Romania il constituie ponderea autoconsumului de produse agricole in bugetul de familie.
Pentru familiile care traiesc in mediul rural – familii de tarani – principala sursa de subzistenta o reprezinta capacitatea de a perpetua productia agricola. Pentru acestea, autoconsumul din productia proprie reprezinta circa 59% din totalul cheltuielilor de consum. Pentru a face posibila reluarea productiei in anul urmator este imperios ca excedentul peste autoconsum sa poata fi valorificat.
Scaderea cu 30% a productiei agricole in 1998, fata de 1997, face ca declaratiile de genul: „Agricultura, principala resursa de crestere economica”, sa para cel putin fortata. Care ar fi totusi factorii de productie ce ar putea fi antrenati in realizarea acestui reviriment agricol?
Preturile de achizitie anuntate de stat in ultimii ani, spre exemplu la grau, nu au fost respectate la cumpararile efective, astfel ca taranii in mod firesc si-au redus suprafetele cultivate. Criza graului semnalata cu doi ani in urma de revista „Capital” s-a produs. In prezent, cand statul doreste sa cumpere chiar la un pret mai bun de 1.500 lei/kg nu se mai ofera, data fiind incertitudinea evolutiilor pietei.
Un alt factor al echilibrului pietei este raportul intre productia interna si importuri, respectiv intre preturile interne si cele de import.
Abia in aceasta luna s-a constatat ca piata romaneasca a carnii de porc si a celei de pasare a fost cucerita in proportie de 40% de exportatorii unguri, care beneficiaza de subventii de sase ori mai mari ca producatorii romani. Fapt care a condus la un puternic dezechilibru de balanta in schimburile agricole. A fost necesara invocarea clauzei de salvgardare – si s-a hotarat suspendarea pe timp de un an a concesiilor tarifare pe aceasta relatie, revenindu-se la tariful vamal de 45%.
Un alt domeniu de influenta asupra productiei agricole, a competitivitatii sale, il constituie gradul de mecanizare. Potrivit calculelor efectuate de Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare, investitiile in fonduri fixe in agricultura sunt in prezent de trei ori mai profitabile decat cele din industrie.
Din cele 200.000 de tractoare, piata potentiala interna, au fost acoperite prin credite cu dobanda subventionata ceva mai mult de 100 bucati, iar statul a oferit garantii pentru importul altor 100 bucati de la o firma americana, fara a lua insa garantii pentru angajamentele din contract. Poate ca instituirea sistemului de leasing pentru vanzarea tractoarelor va avea mai mult succes. Dupa cum am vazut, nicaieri in Europa nu se cere ca agricultura sa se sustina din propriile venituri. Iar cand este vorba sa ne aliniem la politica europeana, de ce am exclude noi agricultura? Incidentele agriculturii sunt mult mai largi vizand protectia mediului, dezvoltarea industriei turistice cu resurse alimentare proprii, si nu din import, dezvoltarea micii industrii de prelucrare a produselor agricole cu ciclu scurt de fabricare si, deci, foarte rentabila, economia valutara la import si obtinerea de incasari valutare din export.
Un alt factor, deosebit de important in conditiile agriculturii romanesti, foarte faramitate si in curs de privatizare a marilor unitati de stat, este realizarea unui sistem national de aprovizionare-desfacere si informare agricola. Un obiectiv demn de o agentie nationala de consultanta agricola ar fi analiza posibilitatilor de transformare a comcerealurilor privatizate si a depozitelor judetene in societati dinamice de preluare a produselor agricole, depozitare si transport catre beneficiari. Piata de gros Bucuresti a devenit, ca o ironie a sortii, loc de depozitare pentru importatorii de produse agricole si alte mirodenii orientale, in lipsa unei retele de transport proprii, care sa preia din sate produsele indigene. In mod curios nici o initiativa buna nu este dusa pana la capat. Sa fie oare intamplator?