Cu origini în Portugalia, reţeaua magazinelor de accesorii de modă Lune Bleu numără acum mai mult de 100 de locaţii în Europa, Africa, cele două Americi, Asia, şi intenţionează să se extindă spre Europa de Sud-Est.
În acest an, compania intenţionează să deschidă 50 de magazine noi în sistem de franciză, mizând pe gama variată de produse realizată de designeri internaţionali. Magazinele comercializează peste 3.000 de accesorii pe sezon, adresându-se atât femeilor, cât şi bărbaţilor, de la bijuterii viu colorate, la cele clasice, o gamă diversificată de genţi, ceasuri, accesorii de sezon, precum mănuşi, pălării, portofele şi stilouri. Afacerea a fost deja testată pe diferite pieţe, la nivel internaţional.
Locaţiile preferate de magazinele Lune Bleu sunt fie marile centre comerciale, fie locaţiile stradale, cu trafic pietonal intens, care asigură o bună vizibilitate. Contractul de franciză nu prevede redevenţe periodice şi nu există o taxă de contribuţie la bugetul de publicitate şi marketing.
La nivel naţional, din punct de vedere financiar, deschiderea unei unităţi Lune Bleu în sistem de franciză presupune o investiţie totală iniţială de aproximativ 60.000 de euro. Aceasta se compune din taxa de intrare în reţeaua de franciză (20.000 de euro), la care se adaugă stocul iniţial de marfă (10.000 de euro), costuri de amenajare a spaţiului şi pentru mobilierul aferent, în valoare de 20.000 de euro. Culoarea predominantă în decorare este albastru, după cum sugerează şi numele magazinelor Lune Bleu. Culoarea a fost aleasă pentru a crea o atmosferă plăcută, care îmbie clienţii să viziteze magazinele. Alte investiţii necesare sunt pentru instruirea personalului, în valoare de 5.000 de euro, dar şi pentru sistemul de gestiune computerizată, de 5.000 de euro.
Pentru cei interesaţi de preluarea statutului de masterfrancizat Lune Bleu la nivelul teritoriului românesc, taxa de masterfranciză urmează a fi stabilită de către francizorul Lune Bleu, în funcţie de planul de dezvoltare teritorială.