Descrierea ironică a împrumuturilor bancare făcută de Mark Twain („bancherul este acea persoană care îți oferă o umbrelă în zile senine și ți-o ia înapoi în zile ploioase”) se aplică în prezent mai bine ca niciodată piețelor internaționale de capital. România a fost martoră a acestei situații în ultimii trei ani, când finanțarea deficitului de cont curent a fost mai dificilă și a necesitat măsuri dure în politica economică a țării.

În aceste circumstanțe, investițiile străine devin esențiale, îndeplinind un rol dublu: asigurarea de fonduri pentru balanța de plăți a țării pe termen scurt și creșterea competitivității pe termen lung. Energia este în general considerată sectorul economic din România care are nevoie de cele mai mari investiții de capital. Estimări diferite situează necesarul de investiții în sectorul energetic la peste 60 de miliarde de euro în următorii 10 ani, ceea ce înseamnă o medie anuală de 5% din PIB-ul României.

Investițiile în energie mai au o latură interesantă, spre deosebire de umbrela lui Mark Twain – ele nu pot fi luate înapoi, indiferent de cât de puternică este ploaia.  În situații de criză, fabricile pot fi închise, personalul poate fi redus și producția oprită sau relocată, în timp ce sondele de petrol, țevile de gaze, liniile și centralele electrice rămând ferm ancorate în pământ și continuă să funcționeze. Vestea proastă pentru guvernele ce vor să atragă investiții în energie este că aceste aspecte sunt bine cunoscute de către cei care dețin capital și care au nevoie de asigurări că investițiile lor, odată ce prind rădăcini, vor fi recuperate pe termen lung.

Se naște astfel nevoia de mult discutata „predictibilitate a reglementărilor”, esențială pentru a atrage investitori străini în sectorul energetic. În România, țară în care orice domeniu care are legătură, chiar și tangențială, cu lumea politică este caracterizat de o volatilitate considerabilă, stabilitatea reglementărilor în sistemul energetic se poate lăuda cu câteva reușite. Prima a fost privatizarea companiilor de distribuție a electricității și a gazelor naturale. Între anii 2004 și 2008, patru jucători internaționali au achiziționat pachetele majoritare ale distribuitorilor locali de gaz și electricitate. A fost astfel stabilită o nouă metodă de a seta prețurile pentru utilizarea acestor rețele, odată cu înființarea unui agenții specializate deținute de către stat (ANRE). Companiile au investit peste 2 miliarde de euro numai în rețelele electrice, pentru a înlocui și moderniza infrastructura învechită, pe alocuri aflată într-un grad avansat de uzură. A doua reușită a fost în sectorul de producție a energiei regenerabile. Subvențiile atractive și condițiile naturale favorabile pentru energia eoliană nu ar fi fost suficiente pentru a atrage investițiile realizate (circa 3 miliarde de euro în ultimii 3-4 ani). Legea care a definit obiective clare pentru ponderea energiei regenerabile în următorii 7 ani a înclinat balanța în favoarea investițiilor, convingând investitorii internaționali că veniturile pot fi estimate cu un anumit grad de certitudine.

Astfel, România a atras investiții în rețelele de distribuție și în generarea de energie regenerabilă, dar sectorul din domeniul energetic cu cea mai mare nevoie de investiții a rămas neacoperit: modernizarea și extinderea termocentralelor învechite, ineficiente și deosebit de poluante. Surse oficiale estimează nevoia de investiții la 30 de miliarde de euro. Ce trebuie făcut pentru a atrage capital străin și a acoperi această sumă? Soluția nu este imediată deoarece piețele energetice din Europa suferă de consum scăzut și supra-capacități, iar jucătorii din sector sunt sceptici în ceea ce privește extinderea capacităților de generare. Însă, construirea unei centrale, de la obținerea avizelor și până la începerea producției, durează între 5 și 10 ani (pentru centralele nucleare și hidrocentralele de mari dimensiuni), astfel încât atragerea investitorilor trebuie să înceapă din timp și să fie susținută pe termen lung.

Legea liberalizării prețurilor energiei, aprobată anul trecut, reprezintă un pas important, cu perspective de viitor, dar predictibilitatea este în continuare serios amenințată. Este cu adevărat facil și tentant pentru un Guvern,  uitându-se la alte piețe europene, să inventeze noi taxe, să sprijine industria menținând prețuri scăzute sau să impoziteze suplimentar profiturile din energie.  Presiunile care au determinat alte guverne să adopte astfel de măsuri sunt la fel de puternice și în România, cu o diferență. Alte țări au mai puțină nevoie de investiții, astfel încât ele vor suporta consecințele acestor decizii mult mai târziu. Sectorul energetic din România trebuie să fie atractiv acum.

Varianta în limba engleză poate fi descărcată aici.
Luca D’Agnese, country manager Enel România