Casey Mulligan (University of Chicago) zice că oamenii de afaceri nu sunt foarte potriviți să conducă o țară – apropo-ul la ascensiunea fulminantă a lui Donald Trump este cât se poate de transparent. Nu sunt neapărat de acord cu ce spune el, dar cea mai mare parte a articolului este de pus în ramă:

„În mediul lor obișnuit, oamenii de afaceri interacționează cu investitori, clienți și angajați pentru a crea valoare. Fiecare din aceste relații este voluntară, însemnând că investitorul nu este forțat să aducă bani, clientul nu este forțat să cumpere produsele fabricate de firmă, angajatul nu este forțat să muncească mai mult decât ar face-o dacă ar alege alt job. Finanțarea guvernului este însă unică, prin faptul că guvernul poate – și în principal chiar asta face – să-i oblige pe oameni să-i dea resurse. În consecință, cei asupra cărora planează riscul impozitării sau al confiscării își schimbă comportamentul pentru a-și reduce expunerea. O familie poate să muncească mai puțin, măcar și din cauza poverii fiscale suplimentare care este asociată cu creșterea veniturilor din muncă. O întreprindere poate să-și înceteze activitatea sau să funcționeze la un nivel redus, măcar din cauza impozitării vânzărilor și a poverilor birocratice pe care le are de înfruntat.

Comportamentul de evitare a taxelor și reglementărilor este cunoscut sub numele de „povară în exces“, deoarece povara taxelor și a reglementărilor excede totalul resurselor colectate de stat. Familia care plătește 10.000 de dolari pe an impozite pierde, bineînțeles, cei

10.000 de dolari, dar și ceva în plus, din cauza ajustărilor pe care a trebuit să le facă – poate fiindcă a muncit mai puțin decât ar fi dorit – pentru a evita să plătească impozite mai mari decât suma de 10.000 pe care o plătește deja. Oamenii fac acest efort de a-și schimba comportamentul tocmai din cauză că ei nu plătesc impozite în mod voluntar; ci le plătesc pentru a nu fi pedepsiți.“ De ce nu sunt însă neapărat de acord cu Mulligan, care vede în fruntea statului un politician de carieră, pe cineva obișnuit cu administrația publică? De ce argumentele sale, excelent prezentate, nu justifică concluzia la care ajunge?

Oare Mulligan chiar crede că antreprenorul de succes este realmente incapabil să conducă o țară, că cel care s-a priceput să-și clădească o afacere este incapabil să guverneze o țară? Eu mă îndoiesc.

Mai degrabă, aș înțelege obiecția sa dacă omul de afaceri care țintește conducerea statului ar urmări să facă din el o organizație la fel de eficientă precum propria firmă. Din punct de vedere liberal, nimic nu este mai periculos pentru societate decât câștigarea puterii politice de către un om capabil să eficientizeze structurile de forță ale statului, capabil să crească puterea statului. Câtă vreme nu au ideologia potrivită, cei mai buni politicieni sunt cei mai slabi politicieni, cei incapabili să facă ceva! Dar ne putem imagina că în alegeri candidează un om de afaceri care înțelege diferența dintre stat și indivizi, așa cum explică Mulligan, și că acesta este pus pe fapte mari: reducerea rolului statului în economie, scăderea poverii fiscale, debirocratizare, creșterea competiției. Dacă este înzestrat cu ideologia potrivită (pentru dezvoltarea și înflorirea societății), un om de afaceri priceput ar fi un real asset la guvernare. În fond, reforma este și ea o formă de antreprenoriat – de antreprenoriat politic.