Criză în 2016?! Este previziunea-șoc a acestui început de an. Dar de unde ar putea veni? Dacă am intrat deja în „Secolul Chinei“ – cum sună numeroase profeții – înseamnă că din China ar putea să vină și criza. Într-adevăr, acolo începutul de an e agitat. Moneda se depreciază, bursele cunosc scăderi semnificative, piața imobiliară și-a pierdut cadența iar creșterea economică, ale cărei ritmuri au stârnit invidii din America până în Japonia, pare să fi obosit. „Semne de criză“, spun numeroși comentatori. „O criză molipsitoare“.
Timp de 108 ani, istoria ne-a învățat însă că marile crize vin din America. Iar profeții care să ne asigure că așa va fi și în continuare nu lipsesc. Ei au umblat în arhive, au găsit un avertisment din 2013 al lui Nouriel Roubini – profesorul despre care se spune că a prevăzut criza din 2008 – și l-au scos la lumină. Ce prevestea Roubini în 2013? Că „toate bulele vor exploda în 2016, mai rău ca în 2008“. Roubini afirmase, atunci, că SUA se situează în mijlocul unei bule investiţionale. Chiar subliniase: „Pieţele americane se confruntă cu mama bulelor de active“.
Așadar, China sau America? Argumentele ce însoțesc răspunsurile, într-un sens ori în altul, curg fără întrerupere. Iar multe, foarte multe sunt reale. Problema e cum le interpretăm.
Un interviu al Directorului FMI, doamna Christine Lagarde, acordat publicației germane „Handelsblatt“, a pus capac peste oala în fierbere. A urmat o ploaie de comentarii, multe interpretând că șefa FMI vede o criză venită din ambele direcții: și din America, și din China.
Dacă însă doamna Lagarde, în interviul din „Handelsblatt“, afirmă că „avansul economiei mondiale va fi dezamăgitor și inegal în 2016“, nu înseamnă nicidecum că prevestește o nouă criză globală în acest an. Și nici nu avem motive să descifrăm prevestirea vreunei crize iminente când, referindu-se la cele două mari puteri economice, afirmă că majorarea ratei dobânzii, de către Rezerva Federala a SUA, și încetinirea economiei chineze sporesc riscul ridicat de vulnerabilitate economică pe plan global. Pentru că, de fapt, pe de o parte, vede „începutul normalizării politicii monetare în SUA“; iar pe de altă parte, „transformarea Chinei într-o economie bazată pe consum“, cu referire la statutul de piață emergentă acordat colosului asiatic. După care conchide: „sunt schimbări necesare și benefice“.
America rămâne totuși o carte deschisă. China cea enigmatică, în schimb, devenită a doua putere economică globală, este acum în fața unei noi întrebări: dacă într-adevăr creșterea ei economică a obosit și în ce măsură? Opiniile sunt pro și contra. În toată lumea. De la Beijing vin însă asigurări că ţara nu trece printr-o aterizare dură, ci printr-o schimbare de model economic. Datele oficiale arată că economia chineză înregistrează în prezent o creştere anuală de 7% iar dobânda-cheie, care în multe ţări dezvoltate e aproape zero, în China se situează la peste 4%, fapt ce dă spaţiu de intervenţie Băncii Chinei. În plus, autorităţile de la Beijing au şi posibilitatea de a creşte cheltuielile publice.
Este cert că economia Chinei va încetini în 2016, în împrejurarea în care se produc ajustări către un nou model de creştere. De fapt, China pune în ecuație o economie bazată mai mult pe principiile economiei de piaţă, fiind totodată preocupată de amortizarea riscurilor acumulate în ultimii ani. O întrebare însă nu are, deocamdată, răspuns: dacă economia chineză, care înghițea valuri de produse din America și din Europa, va mai juca un astfel de rol și când?
Acest articol a fost publicat în numărul 2 al revistei Capital, din 11-17 ianuarie 2016
