În urmă cu mai mulţi ani, un cetăţean străin, şef al unei mari companii, care adunase în cariera sa experienţe dintr-o duzină de ţări de pe trei continente, se declara mare admirator al femeilor din România. Uimirea lui pornea de la constatarea că femeile, deşi sunt foarte emancipate, rămân fidele modelului tradiţionalist de mamă şi soţie. Chiar dacă trezeşte o justificată mândrie, observaţia lui este o privire superficială asupra societăţii româneşti şi nu descoperă decât o idilică „performanţă”. Cunoaşterea în amănunt a realităţii duce la concluzii întristătoare.
Ştiu, aşa cum probabil ştiu majoritatea celor din jurul meu, nenumărate femei care sunt într-o neobosită cursă pentru a împlini aşteptările tuturor: profesionale, sociale, personale. Succesele, deşi sunt memorabile, se obţin cu eforturi uriaşe. Nu arareori, am întâlnit femei deprimate care, angajate în cursa zilnică a îndatoririlor, îşi pierd încrederea sau stima de sine. Presiunea socială asupra femeilor este enormă în România, puţin recunoscută şi prea puţin discutată. Nu vreau să fac o pledoarie feministă şi nici să deplâng tratamentul rudimentar al femeii în România, deşi sunt evidente. Formal există nişte instituţii şi politici de gen. Dar dincolo de tematica bună de seminarii ong-iste, există consecinţe practice, sociale, uşor de observat, cu implicaţii negative pe termen lung. Măcar asupra acestora ar trebui să medităm. Natalitatea este în scădere. În căteva zeci de ani, populaţia va fi foarte îmbătrânită. Prin urmare, forţa de muncă va fi puţină, iar sistemul social – pensii, sănătate, educaţie – în colaps.
Acest diagnostic sever din rapoartele Băncii Mondiale nu preocupă pe nimeni în România deşi este evident că politicile sociale nu sprijină mai deloc femeile.Instabilitatea locului de muncă, constrângerile angajatorilor, lipsa grădiniţelor de stat sau inutilitatea lor sunt doar câteva cauze. În ciuda neajunsurilor, încrederea şi speranţa femeilor duc societatea mai departe. Să nu uităm, însă, că şi ele au nevoie să li se dea încredere şi speranţă, măcar din când în când, măcar de ziua lor.
