.
Nu este nicio surpriză că politicienii sunt foarte receptivi la majorarea exagerată şi nejustificată a salariilor şi foarte reticenţi la scăderea taxelor. Ei sunt exponenţii statului falimentar care se întăreşte cu impozite mari şi îşi asigură continuitatea cu pomeni generoase. De neînţeles este cum au ajuns atâţia contributori care detestă politicienii şi instituţiile putrede ale statului să fie convinşi că scăderea impozitelor ar fi un pericol pentru bunăstare. A cui? Numărul celor care depind de stat este foarte mare, fie că sunt bugetari, pensionari sau asistaţi sociali. Chiar şi aşa, sunt 3,3 milioane care lucrează în privat şi încă un milion de antreprenori şi lucrători pe cont propriu. Celor 3,3 milioane le-aş propune un experiment, fie şi imaginar. Să luăm salariul mediu pe economie: 1.800 lei. Munca pentru a primi 1.800 lei „în mână” este evaluată la 3.100 lei. Diferenţa ajunge la stat: 750 lei din taxele angajatului, 550 lei ale angajatorului. Dacă fiecare salariat ar trebui să plătească personal, lună de lună, cei 750 de lei la fisc, la casele de pensii şi de sănătate, ar descoperi nu doar oroarea şi absurdul unei administraţii indolente şi dispreţuitoare, ci şi înţelesul adevărat al sloganului „România funcţionează cu taxele tale”.
Îşi va da seama că România care trăieşte cu taxe nu e a lui, că aproape jumătate din valoarea muncii îi este furată sau risipită, că din avutul său dat volens nolens spre administrare statului i se întoarce foarte puţin şi că, atunci când are nevoie de doctor sau de profesor, va trebui să mai împartă o dată din cei 1.800 lei. Când merge la cumpărături cu maşina pentru care tocmai a plătit taxa la primărie, statul pândeşte lacom dinăuntrul casei de marcat şi îi mai înghite 24% prin TVA şi alte zeci de procente prin accize. Iar când va aprinde lumina în casă, taxată şi ea, va mai cotiza încă o dată.
Dacă efortul de a întreţine acest stat lacom ar fi dublat de unul administrativ care i-ar dezvălui măruntaiele monstrului pe care îl hrăneşte, atunci poate ar fi mult mai puţin dispus să creadă balivernele despre ameninţarea reducerii taxelor.Şi dacă experimentul ar merge mai departe, şi fiecare şi-ar imagina cum înmânează roadele muncii sale politcienilor pe care nu i-ar vota niciodată, dar care, prin diverse conjuncturi, ajung miniştri sau administratori de bugete publice, atunci conştiinţa civică ar învinge manipularea şi propaganda statului providenţial. Simţul proprietăţii şi demnitatea umană nu trebuie subestimate. Tocmai de aceea, şi nu din respect faţă de cetăţean, au fost inventate plăţile de taxe indirecte şi impozitele cu reţinere la sursă.