Răzvan Nicolescu este Președintele Consiliului de Administrație al Agenției Europene de Reglementare in Energie și consultant în cadrul Deloitte. În anul 2014 a fost ministru român al energiei.
Comisia de industrii a Camerei Deputaților a propus, recent, cadrul legal pentru o nouă schemă de susținere a proiectelor în domeniul energiilor regenerabile, cu o putere instalată mai mică de 0,5 MW. Decizia, adoptată fără un prealabil studiu de impact asupra facturilor consumatorilor, generează suspiciuni. Istoria se repetă, cu aceiași actori implicați, fără să învățăm din greșelile anterioare. În 2007, UE își enunța ambițiile de a avea cel puțin 20% energie regenerabilă în mixul său energetic, până în 2020. Acest obiectiv european era, ulterior, împărțit în obligații naționale. După dificile negocieri, România a obținut cel mai mic procent de obligație de creștere (6,4%) dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, deși aveam unul dintre cele mai mari potențiale de dezvoltare. Demersurile diplomatice pentru o obligativitate redusă au fost pentru că ne aflam la începutul unei revoluții tehnologice ce implica mari costuri. Energia regenerabilă este viitorul, iar țara noastră are un potențial mare. Din păcate, nu suntem suficient de dezvoltați economic pentru a ne permite aceste costuri acum. Strategia noastră în negocierile din 2007 a fost de „cumpăra“ timp pentru că soarele, vântul sau apele geotermale nu puteau fi luate și duse în altă parte. Datorită investiților masive în cercetare, costurile erau pe un trend accelerat de scădere, în câțiva ani la fotovoltaic acestea scăzând cu peste 50%. Surpriza însă! Înainte ca negocierile privind noua directivă europeană să fie finalizate, Camera Deputaților adoptă o lege de promovare a energiei regenerabile ce stabilea o schemă de sprijin foarte generoasă pentru energia regenerabilă, România devenind țara paradoxurilor: cea mai mică obligație de creștere pentru energia regenerabilă și cea mai generoasă schemă de sprijin. Evident, investitorii văd potențial de profit, țara noastră devenind un El Dorado în regenerabile. Apar dezvoltatorii locali.
Mulți dintre ei vând proiecte, adică niște aprobări, pe care obțin multe milioane de euro. Cumpără aprobări firme mari, investitori serioși, ce cred în stabilitatea și predictibilitatea cadrului nostru de reglementare. Câteva mii de megawați sunt instalați rapid, fiind emise autorizații pe bandă rulantă pentru alte multe mii. Surpriză din nou! În 2013 într-o manieră brutală statul intervine și modifică schema, afectând grav predictibilitatea mediului nostru de afaceri. În 2014 am încercat ca ministru al energiei să găsesc o cale de echilibru și dialog între consumatori, investitori, operator de transport și autorități ale statului, existând și un draft de memorandum de guvern ca rezultat. De asemenea, am transmis cu regret că România nu își mai poate permite noi capacități regenerabile instalate pe termen scurt, fiind consecvent abordării de prudență din 2007.
Ce facem însă acum? Fără găsirea unei soluții de echilibru pentru cei care au investit și care au fost, practic, trași pe sfoară, se pune la cale un plan pentru o altă bulă pentru proiectele sub 0,5 MW. Unii le numesc proiecte mici și spun că sunt menite să alimenteze localități izolate. Să fim serioși… sau puțin ingineri! O putere instalată de 0,5 este de aproape 20 de ori mai mult decât consumul real al unei case obișnuite. Efectul va fi o avalanșă de noi proiecte și apoi, probabil, o nouă intervenție brutală în schimbarea schemei de sprijin, adică un fel de telenovelă care va mai continua mult timp.