Relaxarea fiscală a fost aproape învinsă. Armata de experţi care s-a aliniat să lupte împotriva scăderii taxelor nu combate la fel de dur creşterea iresponsabilă a salariilor. Ce şanse are România dacă repetă periodic modelul deja verificat al subdezvoltării? UPDATE Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că votul pentru Codul fiscal va fi amânat pentru săptămâna viitoare, fiind necesare analize suplimentare. După declaraţia sa, parlamentul, care se reunise luni dimineaţă pentru dezbaterea Codului fiscal, a amânat şedinţa.
Codul fiscal a adunat pasiuni de neînţeles, de la un moment dat. Experţi în economie, şefi de instituţii, Banca Naţională şi politruci netalentaţi au ars Codul fiscal în piaţa publică. În schimb, licitaţia cu strigare pentru mărirea salariilor, condusă de la Palatul Victoria, nu a mai fost atât de vocal combătută. De ce s-au opus cu îndârjire unei legi bune pentru economie, dar privesc cu resemnare potopul de cereri şi de promisiuni de lefuri mai mari? Cum rămâne cu supraîncălzirea economiei, accelerarea consumului, când este evident că aceşti bani le vor alimenta? Ce zic acum economiştii care îşi arătau neîncrederea în antreprenori, presupunând că vor „toca“ banii care le rămân din taxe mai mici pe case şi maşini, în loc să investească? Mai este vreo speranţă pentru investiţiile publice în infrastructură, atât de clamate de aceiaşi economişti?
Despre discuţiile privind Codul fiscal, Capital a scris aici:
Modelul se repetă
Cert este că România repetă – pentru a câta oară?! – acelaşi model: banii publici sunt vărsaţi pentru voturi în cheltuieli de personal, pensii şi ajutoare, în aşa zise investiţii ale administraţiei locale (săli de sport sau parcuri pentru copii în sate cu câteva sute de bătrâni etc). Mai grav este că deciziile se iau peste noapte. Sindicate, organizaţii profesionale şi politicieni se felicită pentru decizia „istorică“ de a le creşte medicilor salariile cu 100% în doi ani. Urmează profesorii, poliţiştii, funcţionarii. Conform legii salarizării, anunţate anterior de guvern, impactul bugetar era de 10 miliarde lei, în 2016. Avalanşa de promisiuni nu a mai fost contabilizată şi nici nu ar mai fi posibil, doar creşterea salariilor în sănătate cu 25%, de la 1 octombrie, înseamnând 1,8 miliarde lei, în 2015.
CITEŞTE ŞI Relaxarea fiscală va însemna doar TVA de 20%?
Prudenţa, îngrijorarea pentru echilibrul bugetar au fost spulberate deşi, abia acum, ar fi toate motivele să fie date avertismente. Deznodământul era, însă, previzibil, din momentul în care primii oameni în stat, începând cu preşedintele, şi-au aprobat salarii triple, dar şeful statului a respins Codul Fiscal, secondat cu explicaţii sofisticate de Banca Naţională şi Consiliul Fiscal.
Dincolo de argumentele tehnice primite de politicieni şi alţii, cu smerenia neofiţilor, în declaraţiile împotriva reducerii taxelor transpărea neîncrederea faţă de guvern. Pe scurt, nu putea fi creditată relaxarea fiscală pentru că era anticipată o cursă nebună de creştere a cheltuielilor publice. În loc să facă presiuni împotriva reluării reţetei fatidice experimentate în 2007-2008 care a amplificat efectele dramatice ale crizei mondiale, experţii au preferat să descurajeze tăierea taxelor, ştiind că va urma, fatalmente, creşterea deficitului pentru salarii. „Dacă am fi avut Codul fiscal promovat poate era o creştere salarială doar cu 10%. Amânarea promulgării Codului fiscal permite creşteri de salarii şi amânarea sau eliminarea reducerilor de taxe. Noi cei din sectorul privat vrem să mulţumim celor care au amânat promulgarea Codului fiscal şi au salvat economia. Aşa o să avem o viaţă mai uşoară. Ne-ar fi fost greu să ne obişnuim cu taxe mai mici“, comentează economistul independent Florin Cîţu.
Derapaj major
„E o chestiune care poate scăpa de sub control. Putem să avem un derapaj major la nivelul deficitului bugetar şi estimările noastre arătau că, dacă se va implementa noul Cod fiscal, aşa cum a fost el în primă formă trimis în Parlament şi aprobat de către Parlament, plus creşterile de salarii în sectorul bugetar, discutăm, practic, de un deficit bugetar care se apropie de 5%. S-a deschis Cutia Pandorei şi se pare că nu am învăţat din lecţiile trecutului“, a declarat Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal.
Cert este că, după perioada de criză, salariile au crescut, aşa cum se vede în datele raportate de Ministerul de Finanţe. Din 2012, salariile au fost reîntregite, s-au plătit drepturile câştigate în instanţe şi s-au acordat alte creşteri. De exemplu, în 2015, în învăţământ, au fost programate două majorări de câte 5%, personalul nedidactic a primit 12%, iar în sănătate s-a adăugat 100 de lei la salariile asistenţilor.
Deciziile guvernului contravin Strategiei fiscal-bugetare 2015-2017. „Anvelopa salarială se va încadra în anul 2015 la 48,4 miliarde lei, respectiv 6,8% din PIB şi va avea un trend descrescător pe orizontul de referinţă fiind corelată mai bine cu evoluţia productivităţii muncii“, se arată în document. Procentul din PIB pentru cheltuieli salariale a tot crescut din 2012, iar ultimele anunţuri de la guvern arată că nici nu se mai pune problema să fie menţinute. Cât despre productivitatea muncii, orice discuţie este pur teoretică şi bună de trecut în documentele oficiale livrate la Bruxelles.
Este evident că aşa cum s-au făcut tăierile, aşa se fac şi majorările: pauşal, un sistem care nu încurajează nici munca, nici performanţa, ci doar aduce voturi celor care le decid. Nici partidele, cum era de aşteptat, nici experţii de la vârful statului nu pot imagina alte politici publice. De ani de zile, România este captiva unui model pierzător: de îndată ce apare speranţa unei bunăstări, politicienii deschid larg punga statului. Schimbarea de paradigmă este absolut necesară pentru că experimentele de până acum au dovedit că sunt toxice şi forţează economia să bată pasul pe loc. Din păcate, nu se întrevede ca cineva din actuala clasă conducătoare să fie dispus să-şi asume o nouă viziune. Reducerea risipei bugetare, chiverniseala investiţiilor, încurajarea mediului privat să producă, scăzând taxele pe muncă şi capital, par imposibile pentru un establishment anchilozat politic şi interesat doar de autoperpetuarea la putere.
Notă: Articolul a fost publicat, iniţial, în ediţia tipărită Capital care a apărut luni, 24 august.