Știți care este cel mai mare salariu din România? Noi nu știm. Iar asta nu pentru că nu ne-am făcut temele ci din cauză că instituțiile statului abilitate cu colectarea de informații lasă impresia că și-au împărțit în două salariații din România. Inspecția Muncii susține că cel mai bine plătit salariat din România este un fotbalist care câștigă lunar peste 30.000 de euro. Probabil vă așteptați ca cel mai bine plătit român să fie un director de bancă sau managerul unei multinaționale cu bugete de câteva miliarde de euro. Din păcate nu este așa, conform datelor Inspecției Muncii, unde pe cap de listă se află acest fotbalist. Chiar dacă numele este confidențial, presa a arătat că ar fi vorba de stelistul Alexandru Chipciu. Se pare că fotbalul este domeniul cu cele mai mari lefuri din România, conform ITM, întrucât în top 10 se regăsesc încă doi fotbaliști cu sume de aproape 30.000 de euro lunar.
Clasamentul Inspecției Muncii este însă contestat de ANAF, potrivit căreia în clasamentul celor mai plătiți 10 români nu se află nici măcar un fotbalist. Mai mult, salariul câștigat lunar de ocupantul locului 10 în clasamentul Fiscului este mai mult decât dublu salariului celui mai bine plătit român în viziunea Inspecției Muncii. Dacă ne uităm la salariul celui mai bine plătit dintre români, așa cum apare pe lista ANAF, rămânem cu un gust amar. Este vorba de nu mai puțin de 1,3 milioane de lei net/lună, adică aproape 300.000 de euro. Acesta nu este nici IT-ist, nici bancher, nici director de multinațională, ci salariatul unei companii care se ocupă cu colectarea deșeurilor nepericuloase. Aflarea acestei sume incredibile este cert că aduce invidie, dar și mari semne de întrebare. Oare cum este posibil în anul 2016, când autoritățile au acces la toate datele personale ale unui contribuabil să se întâmple o asemenea situație? Cert este că o instituție a fost prinsă în ofsaid. Colegii mei au încercat să afle care dintre cele două instituții trimit informații eronate. Ambele susțin că varianta lor este cea corectă. Astfel că nu mai știm ce să credem.
Suntem în era tehnologiei, concepte precum cloud sau internet of things au devenit o normalitate. În acest timp, instituțiile statului român nu au nici măcar baze de date comune. Cum ne putem aștepta să scoatem la suprafață munca la negru atât timp cât instituțiile statului nu reușesc să centralizeze unitar contractele de muncă. Atunci nu e nicio mirare că suntem încă pe ultimele locuri din Europa la veniturile colectate la bugetul de stat. O explicație dar și câteva soluții la această provocare are și președintele ANAF. Despre ce este vorba aflați din paginile revistei Capital, unde puteți citi un interviu cu noul șef al ANAF.