Certă rămâne schimbarea de optică a Guvernului, destul de explicabilă într-un an electoral. De la înăsprirea fiscalităţii în cascadă, la sfârşitul anului trecut, Palatul Victoria a îmbrăţişat o politică a relaxării. Cel puţin aparent, pentru că dincolo de emoţia vie pe care a născut-o anunţul intempestiv rămân calculele bugetare. Ele arată cât de mult ar trebui luate în serios propunerile executivului. Atâta timp cât nu sunt estimate reduceri însemnate de încasări care ar impune redimensionarea veniturilor şi a cheltuielilor şi negocieri dure cu FMI înseamnă că banii eliberaţi consumului din mâinile hrăpăreţe ale statului vor fi foarte puţini.

Pierderile bugetare cauzate de aceste măsuri se vor contabiliza peste un an sau doi. Singurul impact major ar fi din reducerea CAS în a doua parte a anului, adică în jur de 2,5 miliarde lei. Însă subiectul nu pare închis, FMI anunţând o analiză abia în iulie. Astfel că zarva politică, stupoarea analiştilor şi încântarea unei părţi a populaţiei par să facă parte dintr-un scenariu electoral. Măsurile vor fi tergiversate în prima parte a anului, cu diferite motive: fie că trebuie finalizate actele normative, fie că au loc discuţii cu bancherii sau oamenii de afaceri, ca să fie aprobate cu puţin înaintea alegerilor.

Cât priveşte conţinutul măsurilor, cea mai discutabilă este facilitatea la plata ratelor. Este evidentă intervenţia statului în redistribuirea veniturilor. Şi nu printr-o decizie la vedere de reaşezare a cotelor de impozitare, ci printr-o mutare a banilor publici către datornicii la bănci. Motivul, spus de ministrul Liviu Voinea: „trebuie răsplătiţi cei cu venituri mici care fac eforturi să plătească ratele“. Cum rămâne cu cei cu venituri mai mari de 1.600 lei care fac aceleaşi eforturi? Pe ce criterii se stabileşte demarcaţia la 1.600 lei? Cei cu venituri de 2.000 lei, de exemplu, se descurcă mai bine? Nivelul este, puţin probabil doar printr-o coincidenţă, acelaşi pentru care PSD voia să scadă cota de impozit. Şi, întâmplător sau nu, aici se situează un milion de persoane, după cum a calculat chiar Liviu Voinea. Un milion de români îndatoraţi, dar mai ales îndatoritori faţă de Guvern s-ar putea traduce în tot atâtea voturi în visele electorale ale politicienilor.

Din păcate, visele devin adesea coşmaruri, mai ales când alte milioane de persoane sunt supărate că, pe lângă ratele lor, trebuie să plătească şi visele altora.