«Acum nu mai fac sport! De fapt, nu mai fac sport de 30 de ani!» Asta ne-a spus Ion Țiriac când l-am întrebat dacă acesta este secretul lui de a se păstra într-o formă de invidiat și acum, la vârsta de 76 de ani. Nu de alta dar Ion Țiriac călătorește enorm și își conduce cu mână de fier imperiul financiar pe care l-a construit de la zero. A ajuns cel mai bogat român pentru că dintotdeauna a fost extrem de lucid în tot ceea ce a făcut. Asta s-a văzut și în sport, dar și în business. „Eu am fraza mea pe care o spun mereu: «Eu sunt extraordinar de inteligent într-o singură situație: când îmi dau seama că sunt prost». Și atunci iau pe altul, care e mai deștept, să faca treaba care se cuvine“, ne-a dezvăluit Ion Țiriac strategia lui prin care are succes în afaceri.

Pentru fostul sportiv de per­for­manță, investițiile din domeniul auto și din imobiliare încă de dovedesc pariuri riscante, dar o serie de alte afaceri l-au păstrat în prim-planul elitei businessului românesc. Iar aici, cel mai elocvent exemplu este sportul, un domeniu care i-a adus numai satisfacții: și în viață, dar și în afaceri: „Eu sunt un investitor, nu sunt un manager. Nu-mi asum merite decât pe segmentul de sport, care și în ziua de astăzi, probabil, este sectorul cel mai profitabil al activității mele economice.“

 

Capital: Domnule Țiriac, în ultimele zile cotația țițeiului a ajuns și sub 40 de dolari pe baril. Cum credeți că va evolua prețul până la finele anului?
Ion Țiriac: Eu nu sunt un geniu economic. Eu am venit dintr-un alt segment al vieții, și anume sportul. Trebuia să-mi câștig traiul într-o direcție sau alta. Asta m-a aruncat direct în ceea ce înseamnă business infantil sau epoca de piatră a businessului. Asta m-a făcut pe mine încet, încet, în special, să încep cu businessul în sport. Pe urmă să mă duc în alte direcții. (…)Revenind la țiței, fără să studiez foarte mult treaba, eu am intrat pe acest segment când petrolul era sus, la 130-140 de dolari, în speranța că va ajunge la 200 de dolari. Acum a ajuns unde a ajuns. Mă îndoiesc că pe termen lung rămâne la acest nivel. Cred că petrolul este dependent de situațiile economico-politice care influențează piața.

Capital: De regulă, atunci când prețul țițeiului este jos se spune că segmentul de rafinare este profitabil. Nu vă tentează să cumpărați rafinăria din Pitești în situația în care ați anunțat că vreți să construiți 200 de stații în următorii trei ani?
I.Ț.: Mă îndoiesc. Nimeni nu m-a întrebat dacă sunt 200 sau 150. Sunt niște oameni care se preocupă de treaba asta. (…)După părerea mea nu au niciun fel de proiect să se bată cu Petrom sau cu Rompetrol, cu acești magnați ai energiei. Dar vrem să facem niște entități. Nu le numim stații petroliere, ci niște entități mai specializate cu un interes mai larg al șoferului.

„Statul este o băcănie enormă“

Capital: Cum credeți că ar trebui să arate noul Cod fiscal având în vedere toată tevatura pe acest subiect?
I.Ț.: Fiscalitatea înseamnă modul prin care un stat își câștigă pâinea din care cetățenii pot să traiască. Adică statul, guvernul României,  sau al altei țări nu are bani. El trebuie să-i producă prin munca oamenilor și din impozite. Depinde de modul în care încasezi aceste impozite. (…)La noi e utopic, pentru că salariații se împart în două clase: unii care lucrează la stat, alții care lucrează la privat. Pe cei din urmă nimeni nu-i consideră deloc, pentru că nu fac grevă. Iar noi ne batem de 25 de ani că învățătorii nu au destulă leafă, dar la polițiști ce le faci. Apoi urmează sănătatea și altele. Până n-ai deschis Cutia Pandorei n-ai cum să socotești pe unul într-un fel și pe altul altfel. Sigur, că la cel care lucrează în mediul privat grija este în sarcina privatului. Privatul acesta pe care-l aveți în față a plătit în acești 25 de ani sute de milioane ca taxe.

Statul este o băcănie enormă. Și bucătarul-șef, care este prim-ministru, ar trebui să pună atâta sare, atâta piper, să vadă de unde aduce mirodeniile. Adică este o treabă de administrare. Trebuie să vadă ce intră, ce iese. Așa și cu Codul Fiscal. Ce faci? După părerea mea mai bine încasezi de 5X5, care înseamnă 25, decât să încasezi o singură dată 20.

O altă problemă constă în modul în care statul recuperează banii. Eu nu sunt un mare adept al economiei americane, dar trebuie să recunosc că au niște baze destul de solide. La ei dacă ai furat, n-ai plătit taxe, de-abia așteaptă să le recupereze. La noi doar se vorbește.

Să vă dau un exemplu: A făcut cineva un schimb de terenuri cu statul, nu folosesc nume. Și a creat un deficit de 1 milion de euro. Primul lucru pe care ar trebui să-l facă statul pentru a recupera prejudiciul ar fi: uite, nene, ia pune aici milionul repede și încă un milion taxe sau amendă și mai dă-mi două milioane dacă nu vrei să faci pușcărie.

Un semnal prost pentru investitori

Capital: În ultima perioadă se observă o avalanșă de controale și nume în dosare, dar așa cum spuneți se recuperează greu.
I.Ț.: Pe mine nu mă interesează ca ăla să facă pușcărie, ci statul să ia banii înapoi.  Românul e foarte abil. Ce a învățat primul lucru? Cum să ocolească lucrurile mai mult sau mai puțin legale. Iar cei cu mai puțin legal, sigur că da sunt vinovați. Dar nu poți să-i distrugi din prima. Această goană după tăiat capete nu mă aranjează, nu pe mine. Eu vorbesc în afară și nu înțelege nimeni nimic. Nu este un bun semnal pentru lumea care vine în România nu numai cu capital, dar și cu intenții serioase. Și pentru treaba asta, toți care calcă greșit ar trebui să primească nu a doua șansa, ci doar jumătate de șansă, și statul să recupereze ceea ce a pierdut.

Capital: În noul Cod fiscal o propunere se referă la impozitul pe dividende care ar urma să scadă la 5%. Va încuraja această măsură relocarea businessurilor în România?
I.Ț.: În toată lumea avem optimizarea fiscalității individului sau companiei. Nu au inventat românii roata. Eu prima companie pe care am făcut-o în viața mea pentru optimizarea fiscalității a fost în anii ‘70, pentru că eram managerul lui Vilas (Guillermo Vilas – n.r.). În Cipru sau în Olanda, la dividende taxarea e zero. Acum se vorbește la nivel de Europa să fie totul egal. Pe mine, român, mă sperie.

Capital: Și accesul la finanțare e mai greoi…
I.Ț.: Și eu mă întreb cum câștigă băncile bani dacă nu dau drumul la credite și la consum? De ce creditele în România sunt obscene ca cifră pentru un om normal. Tot vorbim de Prima Casă de atâția ani, dar acum trebuia să fie a cincea.  Atâta timp cât crezi că poți să colectezi jumătate nu 10%, merită să faci fiscalitatea la un sfert, începând cu TVA.

Capital: Acum TVA este la 24% și sunt mai multe variante la care va scădea.
I.Ț.: Multe variante sunt și în alte țări care au la alimente doar câteva procente sau la imobiliare.

Tranzacția anului

Capital: Că ați adus aminte de sistemul bancar. În luna iunie s-a anunțat oficial ieșirea dumneavoastră din acționaritul UniCredit Țiriac Bank?
I.Ț.: Corect. Nu am renunțat la acțiuni. Au venit cei 10 ani.

Capital: Aveați acea opțiune de exit…
 I.Ț.: Eu aveam o opțiunea de put în fiecare an, ei aveau o opțiune de call. Dacă-i lăsam să-și exercite opțiunea rămâneam mare acționar toată viața. Eu am avut o relație de excepție cu italienii de la Unicredit, și cu austriecii. Eu puteam să ies mult mai devreme, cu un, hai să-i zic, comision mult mai mare, dar am preferat să stau și a fost benefic pentru ambele părți.

Capital:  Anul trecut am evaluat participațiile pe care le aveți la companii la 1,2-1,3 miliarde de euro. Aici am luat în calcul și tranzacția cu Unicredit…   
I.Ț.: Asta o să vedeți când îmi numărați banii și o să fiu cel mai bogat om din cimitir. Atunci o să vedeți. Când am vândut tot sau când s-a terminat. Sau s-ar putea  întâmpla să fac altceva. Să las unei fundații tot!

Capital: Asta era următoarea întrebare…
I.Ț.: Lăsând fundațiilor tot, sper ca aceia care rămân să facă exact treaba cum consider eu să o fac. De altfel, încep deja să fac. Pentru că aici nu am absolut niciun sprijin din niciun punct de vedere, mai mult decât atât, prostia românească se manifestă peste tot. Noi avem pentru diferite segmente banii aceștia de la Bruxelles, și pentru învățământ și pentru școli. Imposibil de ajuns la ei, imposibil de făcut.

Adică este paranoic să te gândești că eu venind din hochei am încercat să fac ceva și am spus «domnule dacă Budapesta are 24 de terenuri de hochei și Bucureștiul nu are niciunul, uite mă ocup eu să văd cât costă». Și nu costă 12 milioane , ci doar 2 milioane plus TVA. Bazinul meu de înot a costat 550.000 de euro, nu 5 milioane. Când iei dintr-un buzunar și bagi în altul te mai uiți puțin. Și atunci am zis, uite, fundația vine și o să facă cu 2 milioane terenul de hochei.  Și domnul primar Oprescu m-a pupat, dar nu a putut să-mi dea terenul. O dată că prefectul nu a fost de acord, a doua oară că a uitat să-l publice. Ministrul Sportului, Gabi Szabo, este prea cumsecade și mititică. Nu este genul să dea cu pumnul în masă. Și atunci nici cu ea nu am putut. Așa că m-am hotârat. Am terenul acolo la Otopeni, e un pic departe, dar e mare și pot să fac și patinoar, și piscină, și academie de tenis, și stadion pentru mini-fotbal și probabil pistă de automobilism. Și m-am hotârât asta fac acolo. Mă duc acolo singur si zic. Investesc aici 20 de milioane.

Capital: Ce priorități ar trebui să aibă România?
I.Ț.: Uită-te la problema de astăzi, angajații din Sănătate, salarii mai mari cu 25%. Păi ce faci cu ceilalți, nene? Ce se întâmplă acum? Îți spun eu ce se întâmplă: toți banii ăștia se iau de la infrastructură și mai trăiți dumneavoastră 25 de ani, că eu nu mai trăiesc, fără autostrăzi și fără nimic, fiind ultima țară din Europa. Eu România, fiind între primele 5 înainte de al doilea război mondial, atât economic, cât și politic, cât și cultural, am ajuns ultima țară din Europa din punctul de vedere al infrastructurii. Încă o dată, nu aveți în față persoana corectă să o întrebați despre economie, că nu mă pricep, sunt numai unul care investesc și atâta tot, dar eu aș împrumuta toți banii din lume în acest moment și în 3 ani de zile să am 10.000 de km de autostradă, de tren rapid. E foarte greu să explici oamenilor, fie din sănătate, fie din învățământ, că făcând treaba asta, șoferul meu la autobuz, adică Guvernul, îmi ia posibilitatea ca să dau copiilor oamenilor aceștia în 10-15 ani o țară la nivel european, că n-ai de unde.

Pasiune costisitoare

În colecția de mașini deținută de Ion Țiriac, începând de săptămâna trecută, a intrat și noul Porsche 918 Spyder, cel mai scump model din portofoliul constructorului german. Omul de afaceri a spus că prețul acestui automobil se situează între 850.000 și 860.000 de euro. „Eu am început târziu, dar am recuperat în timp toată treaba asta. Sunt 360 de maşini, eu atâtea ştiu că am plătit“, a spus Ion Țiriac, precizând că „dacă cumpăram acum 30-40 de ani, astăzi eram mare miliardar“. Țiriac a menţionat că va cumpăra în continuare maşini, pentru că aceasta „este o boală greu de vindecat“.

Ce crede Ion Țiriac despre:

Simona Halep: Este noul megastar al României, care întru­nește visele românului.

Victor Ponta: Este un tânăr care încearcă să facă tot ce trebuie, însă împrejur nu are pe cine îi trebuie.

Klaus Iohannis: A ajuns poate prea repede în această poziție, dar toată lumea a ajuns așa. Președintele este o persoană care nu are nicio funcție executivă din toate punctele de vedere, pentru că așa e constituția.

Mugur Isărescu: Este un om foarte priceput în meseria lui, care a stat poate mai mult decât se gândea oricine în această funcție. După părerea mea poate să mai stea încă pentru că deocamdată nu văd pe nimeni care să-i ia locul.

Liviu Dragnea: Îl consider un tânăr care ar putea să fie un lider foarte penetrant în politica românească.

Ioan Niculae: A fost decapitat dintr-o rațiune sau alta, iar acesta e un exemplu din nou unde este capitalul românesc. Nu-l cunosc, m-am întâlnit de 3-4 ori cu el. Nu e fratele meu, n-am facut business cu el. Nu vreau eu să-l apăr, dar mă întreb oare nu era mai normal doar să i se spună: stai un pic, ai avut prea multe avantaje fiscale, acum le mai oprim.

Mișu Negrițoiu: Îl cunosc foarte puțin. Cred că ne respectăm reciproc, ne dăm buna ziua, ce mai faceți? Bine multumesc…

Dan Adamescu: Îl știu de pe vremea când venise din Germania. Un om abil, cu o deschidere mentală, dar și cu contacte în societatea dirijabilă de sus destul de apropiate.

Cătălin Predoiu: Îl cunosc de când a fost ministru al Justiției. Văd că e un tânăr foarte ambițios, lumea îl vede ca unul din opoziție care ar putea să fie următorul prim ministru înțeleg eu.

Alina Gorghiu: Nu o cunosc, nu am văzut-o în viața mea, nu știu exact ce face, cine e. Dar dacă e o femeie președinte la PNL, nu cred că o fi ajuns acolo cumpărându-și titlul la supermarket.