În consecinţă, aşa cum internaţional s-a încercat încheierea de acorduri precum ACTA, iar în SUA a fost intens dezbătută SOPA/ PIPA, vine acum rândul Europei să încerce reglementarea internetului. În consecinţă, acest articol este dedicat industriei IT din România, pentru care Bruxelles-ul trebuie să însemne atât o oportunitate (de exemplu, la capitolul achiziţii publice europene), cât şi, mai ales, un reper legislativ, o zonă importantă de lobby. Că ne place sau nu, internetul va fi mai reglementat în maximum doi ani – anumite domenii vor fi reglementate pentru prima dată, altele vor suferi actualizări de legislaţie. Pe agenda UE sunt chestiunile care ţin de e-commerce, protecţia datelor, copyright, cloud computing s.a. Practic, se încearcă reconcilierea nevoii de protecţie faţă de „relele“ internetului (de exemplu, prin protecţia copiilor pe net), cu păstrarea aspectelor bune. Europa se uită cu mai multă grijă la ce mănâncă gâsca de aur – cât să nu flămânzească, dar nici să nu ia boli. În acest context, apar cel puţin două lobby-uri: cel care doreşte o reglementare cât mai puternică a internetului şi cel care consideră că o reglementare excesivă va strica mediului online şi va duce la o scădere a inovaţiei şi a creşterii economice aferente. În funcţie de puterea celor două mari tabere şi de percepţia pe care reuşesc să o imprime realităţii, legiuitorii (în cazul de faţă Comisia Europeană, la nivelul propunerilor, Parlamentul şi Consiliul la nivelul deciziei) merg mai mult sau mai puţin într-o anumită direcţie.
Viziunea aceasta, doar puţin idealistă, ţine de realizarea faptului că legislaţia europeană este, într-un final, un exerciţiu pragmatic de armonizare a intereselor. Cei care ştiu să îşi promoveze interesele mai bine (şi aici mă refer la puterea argumentelor, şi nu la cea a aranjamentelor din umbră) vor avea parte de o legislaţie mai favorabilă. De exemplu, lobby-ul A va spune în materie de copyright că artiştii trebuie mai bine protejaţi în era digitală, lobby-ul B că artiştii trebuie ajutaţi să-şi adapteze modelul de business internetului. A va argumenta că e necesară o protecţie a datelor „la sânge“, în timp ce B va spune că nişte prevederi excesive vor afecta toţi procesatorii de date, cu efecte negative asupra IMM-urilor, de exemplu. A va favoriza o reglementare cât mai puternică în materie de cloud computing pentru a-i creşte atractivitatea la capitolul siguranţă, în timp ce B va încerca să sublinieze avantajele auto-reglementării în industrie, cu ajungerea totodată la preţuri competitive. Exemplele sunt trecute într-o variantă mult simplificată, argumentele fiind mult mai complexe şi mergând chiar până la circumscripţia legiuitorului: de exemplu, poate un eurodeputat să neglijeze faptul că antreprenorii din regiunea sa au nevoie de un sistem de plăţi eficient – care să fie sigur, dar nu prea obositor? Nu, dacă vrea să fie reales.
IT-ul românesc trebuie să înceapă să se gândească serios, strategic, de care parte a lobby-ului european se află, ce coaliţii trebuie să facă şi în ce dosare. Vremea reglementării a venit, e momentul acţiunii. Altfel, va fi interesant să se afle „de la ştiri“ că internetul a fost deja reglementat şi poate nu într-un sens favorabil.
Radu Magdin este CEO SmartLink Communications
