«O criză înseamnă o schimbare de proprietate. Blocajul mental al majorităţii îţi oferă oportunităţi», spunea Dinu Patriciu în toamna lui 2010, la o conferinţă de business, unde participase pentru a-şi promova proaspăt lansatul lanţ de retail mic.ro. Impunător, de la cei doi metri de eleganţă ai săi, explica uşor relaxat câtorva zeci bune de antreprenori despre cum se fac banii. Dacă în acel moment – 2010 – ar fi lansat o ofertă de subscripţie publică pentru proiectul său de retail, Patriciu ar fi strâns o sumă mai mare decât cea pe care i-au plătit-o kazahii pentru Rompetrol, atât de solidă era credibilitatea sa în mediul de afaceri local. Am ales citatul de mai sus şi pentru că descrie perfect strategia sa de business din anii de după 2007. A cumpărat ieftin şi mult, folosindu-se de muntele de cash rezultat din exitul de la Rompetrol. Zeci de milioane s-au dus pe investiţii „exotice“, media, IT, energie verde. Grosul banilor a fost însă investit în imobiliare, domeniul din care a făcut primul milion şi în care excelase, cel puţin până atunci, magnatul român. Deşi a făcut afaceri în cele mai variate domenii, de la rafinare de petrol până la agricultură, afacerile de real-estate şi imobiliare au fost o constantă pentru Patriciu, reprezentând întotdeauna cel puţin 25%-30% din totalul businessului. Şi tot imobiliarele pot fi o explicaţie, cel puţin din punctul de vedere al businessului, pentru problemele de acum.

Primul milion
Despre Patriciu se poate spune orice, mai puţin că-i lipseşte iniţiativa, spiritul antreprenorial, killer-instict-ul, dacă vreţi. În fond, cine se mai poate lăuda că are pe peretele biroului autorizaţia de funcţionare a unei societăţi comerciale private cu numărul de serie 00000001? Alpha Construct şi Investiţii Imobiliare SA se numea prima companie privată din România. Informaţiile despre primele activităţi ale Alpha sunt rare, şi amintirile lui Patriciu înceţoşate, presupunând că ar fi dorit să le împărtăşească (Am trimis o solicitare pe mail, fără a insista, având în vedere starea de sănătate a omului de afaceri. Toate declaraţiile sale din acest text sunt din presa vremii şi din Capital – n.r.). Cert este că Alpha a achiziţionat câteva terenuri, a intrat într-o asociere cu antreprize de stat şi a proiectat şi executat diverse lucrări de construcţii, inclusiv în afara ţării. „Am firma de arhitectură şi decoraţiuni interioare Alpha, prima firmă înregistrată în România. Cifra de afaceri este cam de un milion anual. Deci sunt milionar“, răspundea Dinu Patriciu întrebării directe a unui reporter al Academiei Caţavencu în 1991. Natural, având în vedere pregătirea de arhitect şi expertiza căpătată proiectând palate şi hoteluri pentru şeicii din Abu Dhabi în ultimii ani ai comunismului. Patriciu se ocupa de real estate şi dezvoltări imobiliare într-o vreme când în România principalul jucător privat în economie era Generalul Store.
Un milion, mai multe milioane
Potrivit site-ului actualului său business imobiliar, Dinu Patriciu Global Properties, până în 1998, omul de afaceri dezvoltase şi vânduse peste 40.000 mp de spaţii rezidenţiale şi de birouri moderne, el fiind şi unul dintre principalii achizitori de terenuri, mărturie stând şi azi 4,4 ha de teren în zona Străuleşti, cumpărate atunci. „Chestia cu primul milion de dolari e un basm, dar e un basm bazat pe realitate. Realitatea este că într-adevăr cu greu faci primul milion, cu greu faci primele zece, și după aia încep să se acumuleze mult mai ușor, deoarece capitalismul se bazează pe un vechi proverb românesc – ban la ban trage. Nu e deloc liric, așa e realitatea“, povestea Patriciu. Din 1994 până în 2000, perioada de aur, la propriu, a presei româneşti, omul de afaceri a fost acţionar şi o vreme administrator al firmei care edita cotidianul „Ziua“, alături de Sorin Roşca Stănescu, unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai săi. De fapt, diversitatea afacerilor din acea perioadă este atât de mare, încât nu ar fi suficient spaţiul acestui material doar pentru a menţiona firmele în care a avut acţiuni. Tot de atunci, din 1995, datează şi primele legături cu lumea petroliştilor, însă e vorba doar despre shipping şi export-import.
Miliardul Rompetrol
Deja internaţionalizat, asociat în diverse combinaţii cu parteneri occidentali şi proprietar de off-shore-uri, Patriciu a încercat prima oară să cumpere rafinăria Petromidia în 1997 – fără succes. În 1998, achiziţionează pachetul majoritar de acţiuni al Rompetrol SA, de la administratori şi salariaţi, făcându-şi debutul ca petrolist. Având vehiculul adecvat, a cumpărat mai întâi rafinăria Vega şi apoi, în 2001, rafinăria Petromidia, valoarea totală a contractului de privatizare fiind de 615 mil. dolari. Odată cu Rompetrol şi expunerea publică implicită, se relevă şi o altă faţetă a personalităţii omului de afaceri. S-a implicat total în businessul petrolier, reuşind să administreze excelent o afacere complicată şi făcând pasul de la antreprenor la manager. „Instinctul antreprenorial al lui Dinu Patriciu se trezea mai ales când era vorba despre imobiliare“, ne spune un fost partener de afaceri care a dorit să rămână anonim. Dovadă stă şi faptul că la preluarea Petromidia, Patriciu visa să dezvolte un mega-parc industrial şi tehnologic pe terenurile de lângă rafinărie. După exitul parţial din Rompetrol – a vândut 75% din acţiunile sale companiei kazahe KazMunaiGaz contra a 1,6 mld. dolari – a avut, practic, şi banii necesari investiţiilor imobiliare. „Cred că atunci când, după ce a reconstruit Petromidia şi a reuşit să o vândă la un preţ spectaculos, a fost cel mai fericit“, ne declară Sorin Roşca Stănescu.
Cash pe vremea lipsei finanţărilor
„Păi, cum altfel? Tu nu ştii din ce se fac cei mai mulţi bani? Imobiliare, petrol şi avioane“, îi spunea despre cum investeşte unei colege de la Capital, Dinu Patriciu în timpul unui interviu postvânzare Rompetrol. Mai elaborat, filosofia sa de business reiese din declaraţia următoare, făcută în 2009: „Cumpăr, dezvolt şi apoi vând. Venture-capital. Asta am făcut toată viaţa. Asta se va întâmpla cu toate investiţiile mele ajunse la maturitate. Eu nu fac afaceri de familie“. Paradoxal, imediat după vârful carierei sale de afaceri, a început şi declinul. Trustul Adevărul, în care a investit în jur de 60 mil. euro şi la care a renunţat anul trecut, fără ca să fie făcut public vreun preţ al tranzacţiei. Eşecul s-a produs nu pentru că n-ar fi fost bani, ci pentru că au fost prea mulţi. Pur şi simplu, accesul facil la buzunarele largi ale patronului a condus la investiţii nesănătoase, neadecvate la realitatea din piaţa media. La fel mic.ro şi Minimax, afaceri falimentare, care i-au adus în final datorii de 265 mil. euro. Probabil că nu s-ar fi apucat niciodată de afacerea de retail, dacă nu ar fi fost criza imobiliară. Argumentul care l-a convins, pomenit deseori de el, a fost că în criză era foarte ieftin şi facil să obţii sute de spaţii cu vad comercial. El vroia 2.000.
Deseori schimbarea subită de inspiraţie în afaceri este pusă pe seama „camarilei“ ce s-a adunat în jurul său, însă lucrurile sunt mai complicate. „Şi mărirea, şi decăderea ţin de trei împrejurări. Conjunctura economică şi politică; talentul omului de afaceri şi forma în care el se află; oamenii pe care îi are în subordine, adică echipa. Aşa a reuşit când a reuşit şi aşa a pierdut când a pierdut“, explică Roşca Stănescu. Alţi colaboratori spun că, odată ajuns cel mai bogat român, Patriciu s-a schimbat. „Zbura, dar era de înţeles, reuşise lucruri pe care nimeni nu le mai reuşise în România. Era, deja, în altă ligă şi poate unii dintre noi nu mai eram la fel de competitivi“, ne declară Luiza Şarpe, director de comunicare la Rompetrol până în 2008. Şi dacă tot a venit vorba de criză, momentul Lehman Brothers l-a prins pe Patriciu într-o pasă excepţională: avea lichidităţi masive şi încredere nesfârşită în talentul său în afaceri. Mai ales în imobiliare.

Începutul sfârșitului
În luna mai 2008, cel mai bogat român anunţă un mega-proiect imobiliar în asociere cu fondul Immorent, cu o valoare de 300 mil. euro. Este vorba despre Smart City, un proiect mixt, ce includea şi un turn de 110 metri, viitorul sediul al Rompetrol, dezvoltat pe terenul său de la Străuleşti, în zona de nord-vest a Capitalei. Apoi, în noiembrie, a cumpărat fondul Fabian, plătind un preţ de 50,8 mil. euro, dar preluând pe lângă activele imobiliare, cu o valoare de piaţă de 138,3 mil. euro, şi datorii de 76,1 mil. euro. În 2009 a plătit 80 mil. euro pentru a prelua controlul asupra fondurilor de investiţii cu active în Germania, Suedia, Olanda, Polonia şi Franţa, Deutsche Land şi Rutley European. Activele celor două erau de 1,1 mld. euro, însă şi datoriile de aproape un miliard. Patriciu explica, într-un interviu pentru Capital din 2010, că pentru el criza e plină de oportunităţi. Spunea că se aşteaptă ca preţurile la imobiliare să scadă şi mai mult, oferindu-i lui şansa de a cumpăra şi mai ieftin. „Patriciu se comporta ca un mare investitor. Era pe achiziţii şi încerca prin declaraţiile sale publice să influenţeze piaţa“, spune un important consultant imobiliar. Mai exact, una spunea, şi alta făcea. „N-a făcut o mişcare greşită. A investit când trebuia, pe preţul cel mai mic. Probabil că nu s-a aşteptat totuşi ca această criză să dureze atât de mult“, spune consultantul care critică doar felul în care şi-a construit portofoliul. Deşi are câteva active, clădiri de birouri mai ales, foarte bune, pline de chiriaşi, în portofoliul său se află şi active dezastruoase, clădiri de birouri care stau aproape goale de ani de zile. Rezultatul achiziţiilor imobiliare agresive n-a fost deloc cel scontant, intuiţia îl trădase. Probabil că, spun consultanţii, omul de afaceri se aştepta la o revenire a pieţei imobiliare pe parcursul lui 2011. În loc de asta, criza s-a adâncit, şi Patriciu a început să vândă din active, multe în pierdere. Astfel că la jumătatea anului trecut, portofoliul său imobiliar, compus din 140 de imobile, era evaluat la 1,5 mld. euro, însă şi datoriile au rămas binişor peste un miliard. În termeni de business, a rămas cu o avere blocată în active nelichide.

Rămăşiţele imperiului
Acum, la începutul anului 2013, Dinu Patriciu se află într-o poziţie delicată. Se află în recuperare la o clinică din Milano în urma unui transplant de ficat. Urmează, probabil, un proces de partaj, în urma divorţului de soţia sa. Mulţi creditori au deschis procese de executare silită a unor firme ale sale, şi, lucru de neimaginat în urmă cu 2-3 ani, are sechestre pe diverse bunuri personale. Afacerile sunt grupate sub umbrela DP Holding condus de câţiva avocaţi şi de fostul consultant britanic Melanie Anne Chen, ce are şi calitate de administrator al afacerilor. Nu toate veştile sunt proaste. Liberty Bank, investiţia sa din Georgia, este profitabilă şi cu afaceri în creştere. Va avea Dinu Patriciu puterea să revină? Fratele său, partener de afaceri în acelaşi timp, nu doreşte să comenteze nimic, dar nu-şi poate ascunde amărăciunea. Sorin Roşca Stănescu răspunde cu un „nu“ categoric, şi ştie ce vorbeşte. Potrivit unor surse Capital în acest moment, deşi nu există oficial niciun anunţ, se negociază vânzarea întregului său portofoliu imobiliar. De asemenea, surse bancare spun că milionarul şi-a lichidat toate depozitele bancare din România, respectiv conturile de private-banking pe care le avea la o importantă bancă cu capital străin. Printr-o întorsătură ciudată a sorţii, afacerile imobiliare care odată l-au propulsat în elita businessului românesc au fost cele care l-au şi doborât.

”Era un om care ştia să ne axeze, ne asculta ideile, îşi lua notiţe întotdeauna” – Adrian Volintiru, fost director în cadrul Rompetrol, actul şef al AVAS

”Confirm că am trecut, înain­te de Crăciun, printr-o ope­raţie de transplant de ficat, care a decurs bine. După o săptămână în secţia de terapie intensivă, am început recuperarea. Acest proces absolut normal pentru o astfel de situaţie va mai dura aproximativ 2-3 luni” – Dinu Patriciu