.
Doi refugiați au izbucnit în plâns după ce au aflat că s-au rătăcit și au ajuns din greșeală în România! Știrea asta a făcut înconjurul internetului cu „.ro“ și nici măcar nu m-am obosit să verific dacă e adevarată. Pur și simplu, nimeni nu se mai obosește cu veridicitatea unei asemenea informații. Refugiații musulmani nu doresc să se stabilească la noi în țară. Este deja foarte clar pentru oricine. Sigur, treaba asta spune multe despre adevăratele motive care stau la baza valului de imigranți sosiți din zona Siriei și a Irakului. Atunci când fugi pentru viața ta, când vrei să te salvezi, nu mai contează cine îți deschide ușa. I-ai fi recunoscător oricui ți-ar întinde o mână de ajutor. Oamenii care au dat năvală acum în Europa nu vor doar să se salveze. Ei au ținte precise, orașe mari și prospere, eventual unele în care să existe deja o comunitate musulmană puternică. Nu este cazul României, mai ales că n-a mai apucat Victor Ponta să construiască cea mai mare moschee din Europa, așa cum se lăuda dupa ce s-a întors din Turcia cu ocazia operației reușite de la genunchi. Aici până și un terorist ar putea să-și rateze cariera dacă ar avea proasta inspirație să plănuiască vreun atentat la metroul din Drumul Taberei. Nu înțelegeți greșit, mă bucur că nu ne paște vreun val de refugiați musulmani. Oricum nu am ști ce să facem cu ei și ferească Dumnezeu de niște ciocniri cu Poliția, că riscăm să și-o ia pe coaja forțele de ordine ale Bucureștiului la cât sunt de bine pregătite și de dotate. Problema de fond rămâne însă. Nici măcar refugiații nu iau în calcul rămânerea pe teritoriul românesc.
E prea multă sărăcie! Mai trist decât faptul că imigranții nu vor în România este faptul că nici măcar românii nu mai vor aici. Oricine se pregătește temeinic, simte că are valoare și își dorește să realizeze ceva în viață se orientează către străinătate. Cei tineri fug de sistemul patronat de foștii nomenclaturiști înfiltrați la toate nivelele în organismul statului. E greu să trăiești cu gândul că ție îți trebuie câțiva ani de muncă pentru un doctorat pe care cei „inițiați“ îl capătă aproape pe loc în schimbul unor servicii personale. Fiindcă – nu-i așa? – o mână spală pe alta și amândouă obrazul. Că tu plătești treizeci de ani un credit (eventual în franci elvețieni, pentru că nu te calificai la aceeași sumă în euro) pentru o locuință în timp ce altul a primit-o prin repartizare de la Primărie. Și că, în general, orice este pentru tine costisitor, fie în bani, fie în timp, fie în amândouă, altuia îi este la îndemână doar pentru că se cunoaște personal „cu cine trebuie“. Urmează un an 2016 extrem de important. Cu alegeri locale și parlamentare care vor putea să schimbe semnificativ tot peisajul politic și economic din această țară. Hai să vedem ce ne dorim mai mult, stabilitatea în sărăcie propusă de ei, sau revoluția cerută de tot mediul privat de afaceri, amânată și acum până în 2017. Sau, mai degrabă, pentru când „se va găsi spațiu fiscal“.