.
Dușmanul binelui este mai binele! Am citit pe undeva expresia asta la o vârstă foarte frageda și n-am înțeles nimic. „Păi dacă e mai bine, atunci e BINE plus încă ceva; adică în niciun caz nu e RĂU“, îmi spunea logica mea de copil neobișnuit cu subtilitățile lumii adulților. Abia mai târziu am început să înțeleg natura umană și conceptul de „faster, better, bigger, more“. Comparativele acestea, în ce ordine doriți dumneavoastră, sunt motorul care ne împinge înainte. Spre excelență sau spre dezastru, nimeni nu știe exact dinainte. La fel este și cu creșterea economică. Toată lumea și-o dorește, dar nimeni nu știe exact cu ce etichetă de preț va veni aceasta în cele din urmă. Fiindcă așa se întâmplă în lumea asta: atunci când cineva câștigă, sigur există și altcineva care pierde. Întotdeauna. Doar că nu mereu cei care sunt de partea nefericită a situației își dau seama de asta la timp.
Specialiștii estimează o creștere economică substanțială în anii care urmează pentru România. Este aceasta o veste bună? Fără îndoială. Numai că această veste ar trebui luată cu precauție și evaluată doar în prezența altor indicatori, cum ar fi datoria externă, deficitul bugetar, deficitul la bugetul asigurărilor sociale și așa mai departe. Altfel spus, în momentul de față creștem pe datorie. Ceea ce poate să fie un lucru bun în condițiile în care vom continua să o facem, în așa fel încât ce luăm în plus să fie mai mult decât ce dăm pe dobânzi și restituirea datoriilor. Același lucru însă poate să fie foarte prost dacă dinamica asta pozitivă se pierde, iar nouă ne rămăn mai puțini bani decât aveam înainte.
Un profesor de finanțe de MBA mi-a explicat odată cum funcționează economia mondială. Creșterea este singurul element decisiv în toată ecuația. Fiindcă asta este realitatea: economia mondială funcționează exact ca moda: trebuie să ai întotdeauna ultimele modele și să fii mereu în tendințe. Dacă imaginea companiei este bună, investitorii vor dori să meargă cu ea mai departe. Dacă imaginea se deteriorează – indicatorii de creștere scad, sau pur și simplu se află sub previziunile inițiale – investitorii „shorteaza“. Adică scapă de acțiuni în încercarea de a cumpăra altele mai atractive. Cu alte cuvinte, paltonul de anul trecut e încă bun, ține de cald, are toți nasturii la locurile lor, dar croiala nu mai este în tendințe. E „slim fit“ în timp ce acum se poartă „oversized“. Iar dacă te vei îmbrăca în continuare cu el, riști ca lumea să considere că nu ai avut bani de unul nou. Adică o duci prost. Și nimeni nu se înghesuie să se asocieze cu cei care o duc prost. Toată lumea vrea să stea lângă învingători. Iată, deci, cum vorba aceea din copilărie se adeverește. De exemplu, o autostradă de la București la Ploiești pe care să circule bucureștenii care merg la munte în weekend este un „mai bine“ care nu ne aduce mare lucru, în timp ce o autostradă care să lege Piteștiul de Sibiu ar fi putut fi un „mai bine“ care să aibă efect înzecit în crearea de locuri de muncă, investiții străine noi și păstrarea celor aflate astăzi sub semnul întrebării. Totuși, orice autostradă nou construită e „mai bine“ decât nicio autostradă. Adică exact situația pe care ne-a lăsat-o moștenire Victor Ponta după patru ani de mandat.