Mari progrese la proiectele de infrastructură nu s-au făcut în ultimele trei-patru luni, iar în unele cazuri termenele au fost din nou depăşite.
Cu puţine excepţii vremea a ţinut cu firmele de construcţii, dar rezultatele întârzie să apară. Tronsonul de autostradă de la Bucureşti la Ploieşti trebuia să fie deschis circulaţiei pe 15 mai, dar nici în prezent nu este gata. Conform datelor CNADNR remise Capital, se estimează că abia pe 30 iunie se va pune în funcţiune tronsonul de autostradă cuprins între Şoseaua de centură a Capitalei şi Şoseaua de centură Ploieşti-Vest. Pe secţiunea Moara Vlăsiei-Ploieşti, cel mai întârziat dintre „regii asfaltului“ este Euro Construct Trading 98. Firma mai are de lucru la pasaje şi poduri, de turnat asflat pe câţiva kilometri şi la montarea de parapete. Nici Spedition UMB, care a predat lucrarea la termen – 15 decembrie 2011, nu a terminat construcţia. Potrivit datelor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), oamenii lui Dorinel Umbrărescu mai lucrează la intersecţia autostrăzii cu DN1, dar au finalizat montarea de parapeţi.
Descarcă
Autostrada Soarelui, gata la iarnă
Nici în această vară nu vom putea ajunge pe autostradă de la Bucureşti la Constanţa. Tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia va fi deschis circulaţiei doar pe o singură bandă pe sens, termenul de finalizare, conform contractului, fiind 4 ianuarie 2013. Iar varianta ocolitoare a municipiului Constanţa va fi inaugurată pe bucăţele, finalizarea integrală fiind estimată abia la sfârşitul toamnei – 30 octombrie 2012. Cu motoarele la relanti s-a lucrat şi la unele sectoare de autostradă ale căror contracte au fost semnate în vara anului trecut. Aşa cum se poate observa din tabelul următor, stadiul fizic al lucrărilor pe tronsonul Lugoj-Deva lot 1 este de numai 5,3%, iar constructor este asocierea italiană formată de Tirrena Scavi, Societatea Italiana per Condotte şi Cossi Costruzioni. Prima firmă face parte şi din asocierea italiană care construieşte tronsonul de la Bucureşti la Moara Vlăsiei.
Iar la autostrada Transilvania, americanii de la Bechtel nu au făcut progrese mai deloc. (vezi tabelul alăturat). Compania de Drumuri, condusă de câteva zile de Ionuţ Maşala, ne informează că în acest an vor fi daţi în exploatare doar 17 din cei 64 de kilometri ai tronsonului Suplacu de Barcău-Borş, restul urmând să fie gata abia la finele anului viitor. Cu motoarele turate s-a lucrat doar pe cei 9,5 km dintre Timişoara și Lugoj, singurul tronson care are mari şanse să fie pus în exploatare înainte de termen.
INAUGURĂRI RATATE Sub 100 de kilometri de autostradă vor fi gata în 2012, dar autorităţile vor tăia panglici şi la tronsoanele mai vechi