Bogdan Glăvan, profesor de economie, autorul blogului logec.ro
După reacția președintelui Iohannis, scăderea poverii fiscale prevăzută în Codul fiscal s-ar putea să fi devenit deja istorie. Opoziția la adresa noului Cod fiscal este generală – cu excepția guvernului, desigur. Bancherii, BNR, finanțatorii externi ai României și, iată, președintele, s-au arătat îngrijorați că scăderea fiscalității (1) ar putea pune în pericol stabilitatea financiară a statului și (2) ar duce la supraîncălzirea economiei.
1. Ca să fim scrupuloși, nu scăderea fiscalității în sine periclitează finanțele publice, ci lipsa de corelare între veniturile bugetare (obținute prin aplicarea birurilor) și cheltuielile publice. În ultima perioadă guvernul a anunțat/luat măsuri care într-adevăr, amenință să crească substanțial deficitul bugetar: pe de o parte, reducerea considerabilă a TVA, a impozitului pe dividende, eliminarea taxei pe capitalul imobiliar al companiilor (taxa pe stâlp) și a supra-accizei la carburanți și, pe de altă parte creșterea salariului minim, a alocațiilor pentru copii, a salariilor bugetarilor și a pensiilor. Toate acestea au un impact bugetar de aproape 5% din PIB. Acum, normal ar fi fost ca bancherii și președintele să se fi arătat preocupați de lipsa de strategie a guvernului, care în loc să țină cheltuielile publice în frâu, pentru a gestiona precaut reforma fiscală, anunță cu surle și trâmbițe că le va crește, întocmai ca pe vremea guvernului Tăriceanu, în anii de boom economic, când România a dus o politică bugetară în stil grecesc. Reducerea fiscalității este foarte importantă pentru economia României.
2. Ideea că reducerea fiscalității poate supraîncălzi economia rezultă dintr-o abordare tipic keynesiană, excesiv de simplistă și, în fond, falacioasă. Ce înseamnă supraîncălzirea economiei? În paradigma keynesiană, creșterea cererii agregate (altă invenție aiuritoare) peste nivelul producției pe care îl poate asigura economia, producând creșterea prețurilor. Prin reducerea de taxe, chipurile cheltuielile agregate vor crește, determinând economia să tureze motoarele dincolo de potențial. Simpla enunțare a definiției keynesiane a supraîncălzirii umple de ridicol temerea că economia României ar putea ajunge într-o asemenea situație. Tocmai ce am intrat în deflație datorită scăderii TVA la alimente și noi (mă rog, „analiștii“) ne temem că ne-ar putea da peste cap inflația datorită altor scăderi de taxe?!
Acum să fim serioși. Economia nu se poate supraîncălzi. Niciodată. Economia nu poate produce mai mult… decât poate produce, iar orice analogie cu un motor de mașină care este turat la linia roșie este doar o comparație metaforică fără substanță. Există pericolul creșterii deficitului bugetar, a datoriei publice, și România ar putea ajunge iar la discreția creditorilor internaționali. Precum Grecia. Dar, repet, nu scăderea taxelor este lupul cel rău în această poveste, ci creșterea concomitentă a cheltuielilor.