Nimeni nu contestă că există sărăcie și inegalități de avere sau venit în România. Însă, preocuparea pentru a remedia aceste inegalități de situație deviază atenția de la adevărata problemă (sărăcia) și de la cauzele ei (inegalitatea în fața legii). Mai grav, cu această abordare, politicile propuse pentru a reduce ecarturile de venit sau avere perpetuează de fapt sărăcia. În final, sporind intervenția statului în economie și societate, ele generează inegalități și mai revoltătoare, deoarece rezultă din privelegii politice (redistribuire forțată de bogăție) în loc să fie consecința producței de bogăție suplimentară. Inegalitățile de venit/avere sunt însă (mult) mai mici decât sugerează cei preocupați de reducerea lor. Conform ultimelor date publicate de Banca Mondială, dintre țările membre UE, doar în Cehia, Slovacia și Slovenia inegalitățile de venit sunt mai mici decât în România. Și mai surprinzător, nivelul coeficientului Gini pentru țara noastră (27,3%) este identic celui înregistrat în Suedia, considerată un model de către egalitariști. CIA Factbook plasează România pe locul 16 (din 144) în rândul celor mai egalitare țări din lume. Nivelul relativ scăzut al inegalităților de avere/venit în România nu înseamnă însă că unele dintre ele nu sunt revoltătoare. Cauza revoltei nu este însă atât amploarea inegalităților cât mai degrabă sursa îmbogățirii, precepută adesea ca nelegitimă. A rezultat ea din producerea unui bun/serviciu pe o piață concurențială sau, dimpotrivă, averea respectivă este consecința unor favoruri politice în dauna contribuabililor și a consumatorilor? Ce răspuns ar sugera o analiză a Top 300 Capital de la apariție până în prezent?
Conform unui studiu PWC la nivel mondial, începând cu anul 2000, numărul miliardarilor care și-au moștenit averea a fost depășit de numărul celor care și-au creat-o în timpul vieții (ceea ce pune în dificultate teza perpetuării în timp a inegalităților). Un alt studiu al sursei averilor miliardarilor din top 400 Forbes arată că procentul celor care-și datorează averea favorurilor politice diferă în funcție de țară. Mai exact, el tinde spre zero în țările cu libertate economică ridicată (Hong Kong, Singapore, Elveția, Olanda, Marea Britanie, Statele Unite, Canada), cu un sistem juridic și politic relativ corect (Suedia, Franța, Germania). Procentul de averi datorate favorurilor politice depășește 50% în țările în care statul (adică politicienii) intervine pe scară largă în economie și/sau în justiție (Columbia, Rusia, India, Indonezia etc). Anul electoral 2016 va oferi din nou românilor ocazia să aleagă între diferite programe politice. Poate că și de această dată vom asista la o licitație a promisiunilor fără acoperire, la o întrecere în a găsi noi privelegii și modalități de a cheltui și mai mulți bani publici proveniți din buzunare private neprecizate. Sau, poate că recenta reducere a barierelor în calea înființării de noi partide va duce la apariția unei noi oferte electorale. Una destinată celor care au înțeles că prosperitatea depinde de antreprenoriatul productiv, stimulat de existența unor legi simple, clare, aplicate uniform și care încurajează crearea de bogăție, nu transferul politic al acesteia.
Acest articol a fost publicat în al treilea număr al revistei Capital, din 18-24 ianuarie 2016
